Troleibuzele ies din Cluj-Napoca
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 12 Feb 2014, 21:26
- Administraţie
- Ascultă știrea
În ciuda opoziţiei pe care o fac unii transportatori privaţi, proiectul Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca avansează destul de repede. În afara traseelor suplimentare care au fost deja introduse în comuna Baciu, iar din martie vor fi introduse şi în comuna Floreşti, urmează să se extindă şi reţeaua de transport electric. Directorul CTP, Liviu Neag, a precizat că primele troleibuze vor fi introduse în Apahida, urmând ca reţeaua de transport electric să ajungă în Floreşti şi în celelalte comune din zona metropolitană.
Proiectul de transport metropolitan se confruntă cu mai multe piedici din partea unor operatori privaţi de transport, ceea ce nu înseamnă, însă, că nu s-au găsit soluţii pentru ca acesta să avanseze. Neag a menţionat că se fac pregătiri pentru prelungirea reţelei de transport electric în Apahida. "Acum pregătim documentaţia tehnică şi economică pentru a extinde reţeaua de transport electric şi în zona metropolitană. Apahida este prima comună în care vor ajunge troleibuzele", a spus Neag.
El a precizat că primarul din Apahida îşi doreşte foarte mult ca transportul electric să ajungă în comuna sa. "Este mai ieftin şi nu poluează. Normal că toţi primarii sunt dispuşi ca liniile de troleibuz să ajungă şi în comunităţile lor", a spus Neag. Dacă proiectul va fi aprobat, cel mai probabil, linia de transport electric va fi extinsă până în Apahida chiar de anul acesta. Ulterior, va fi introdus şi în celelalte comunităţi din aria metropolitană. "Toate cele şase comune, plus municipiul Cluj-Napoca, vor fi legate prin această reţea de transport electric", a comentat Neag.
Comuna Floreşti ar putea primi linia de transport electric pe traseul noii centuri ocolitoare, pentru care administraţia locală ar urma să o realizeze începând de anul acesta. "Am văzut că traseul acestei centuri a Floreştiului ar putea permite accesul troleibuzelor. Vom avea discuţii şi cu administraţia locală în sensul acesta", a spus Neag.
Primarul comunei Floreşti, Horia Şulea, nu exclude această posibilitate, dar este de părere că o mai bună alternativă ar fi proiectul liniei suspendate pentru monorail. "Drumul principal şi chiar şi această centură pe care ne dorim să o realizăm au fost, sunt şi vor fi din ce în ce mai aglomerate. Dacă tot am înfiinţat această Asociaţie de Transport Metropolitan, că se impune să gândim proiecte de viitor. Eu cred în proiectul monorail. Un sistem de transport suspendat este ideal în condiiţile de trafic pe care le avem în prezent. Nu văd cum două, trei troleibuze ar putea rezolva în viitor problema aglomeraţiei din trafic", a comentat Şulea.
Oricum, acesta s-a declarat mulţumit de faptul că de luna viitoare cetăţenii din Floreşti vor putea circula şi cu autobuzele CTP aşa cum, de altfel, se întâmplă şi în Baciu. Procesele intentate de compania privată Fany nu îl sperie nici pe Şulea, nici pe Neag, nici pe liderul Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu. Aceştia sunt de părere că asociaţia are tot dreptul să impună noi trasee în aria metropolitană, astfel încât cetăţenii să poată alege cu cine să circule, să poată opta pentru cele mai bune servicii de transport.