Trotuarele din centrul Clujului „arată foarte bine. În poză!". Cum au făcut muncitorii „exerciţii pe bani publici" FOTO

Trotuarele din centrul Clujului „arată foarte bine. În poză!
Şerban Ţigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, a analizat lucrările care s-au realizat la Cluj. Şi a găsit ce s-a făcut de mântuială. Primarul se declară „mulţumit, dar nu încântat" de ele.

Clujul a fost un uriaş şantier anul trecut. S-au modernizat, pe fonduri europene, mai multe artere importante din zona centrală, dar şi străzile care urmează traseul liniei de tramvai. Lucrările ar fi trebuit terminate şi recepţionate în ultimele zile din luna decembrie, dar acest lucru nu s-a întâmplat nici până astăzi.

Din informaţiile noastre, recepţia a fost întârziată în special de felul în care arată trotuarele. La o plimbare prin centru, veţi vedea că - ironic - chiar în faţa primăriei sunt trei găuri în asfaltul recent turnat, că îmbinarea cu linia de tramvai este departe de a fi perfectă şi de a garanta că vorbim despre o lucrare durabilă, că dalele din care este realizat trotuarul sunt puse prost, uneori în bătaie de joc.

Întrebat cum apreciază calitatea lucrărilor din centrul Clujului, primarul Emil Boc a spus că este mulţumit, la REALITATEA FM Cluj. „Sunt mulţumit, dar nu încântat extraordinar. Veţi vedea după ce va veni primăvara că va arăta foarte bine, după ce şi pomii vor înflori, se va schimba aspectul radical. Oricum s-a schimbat aspectul radica", a spus Boc. El a a adăugat că trebuie să îşi asume eventualele critici.

„S-a lucrat cu firme care acum au învăţat sau urmează să înveţe cum se pune piatra"

L-am întrebat despre calitatea lucrărilor de la Cluj şi pe Şerban Ţigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România. Acesta nu s-a ferit să laude, dar nici să critice. „Din punctul de vedere al designului, deci al imaginii urbane obţinute, mi se pare că este clar un progres, sunt locuri care arată foarte bine. În poză. Din punct de vedere al calităţii de detaliu, cred că s-a lucrat cu firme care acum au învăţat sau urmează să înveţe cum se pune piatra, care au făcut exerciţii pe banii publici, pe nervii clujenilor.

Mi-e foarte teamă să nu vedem că nu vor fi foarte durabile. La detaliu se vede foarte clar că se putea face mult mai bine. Uitându-te la cum începe piatra de lângă bordură, îţi dai seama că cineva nu s-a gândit foarte profund să despice lespezile sau care este stereotomia pe care o aplici şi unde sunt ultimele completări pe care le faci. Răspunsul este: exact invers decât au făcut ei.

Trebuie să începi de la bordură înspre construcţii şi nu invers, pentru că acolo la margine sunt detaliile cele mai vizibile şi unde îţi fug ochii întotdeauna. Dar materialele sunt foarte bune, asta mi-a plăcut, piatra este absolut adecvată, un material pe care centrul Clujului îl merită, este un design reuşit, aparatele de iluminat sunt de generaţie nouă, deci foarte multe lucruri bune", a spus Ţigănaş.

Kiat, Diferit, Viarom

Ambele proiecte au fost realizate cu finanţare europeană. Primăria a atribuit, la începutul lunii iunie 2014, contractul pentru refacerea infrastructurii orașului comoară (străzile Avram Iancu, I. C. Brătianu, Moților și Memorandumului), estimat la peste 24,2 milioane de lei, către Viarom Construct (cu subcontractantul Tiab) pe criteriul celui mai mic preț. Viarom Construct face parte din grupul francez Eurovia - Vinci, un gigant al construcţiilor din Europa și a mai lucrat cu primăria clujeană pe partea de modernizare artere.

Reabilitarea tramei stradale pe traseul Bucium-B-dul Muncii, plus Calea Baciului, a fost licitată în februarie 2014 şi a fost câştigată de asocierea Diferit-Kiat, pentru 53 de milioane de lei (peste 12 milioane de euro). Contractul face parte dintr-un proiect în valoare totală de 90,6 milioane de lei care a început la finalul lui 2012 şi trebuia finalizat în 2015.

Societatea Diferit este un client al banului public, deţinând şi în trecut contracte cu primăria clujeană. Pe lângă cel pe patru ani și 600 de milioane de lei care expiră la finalul acestui an. Doar anul trecut a încheiat şi cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj mai multe contracte de întreţinere a drumurilor naţionale şi a Autostrăzii A3 în perioada 2013-2014, care însumează aproape 30 de milioane de lei. Diferit este deţinută de Nicolae Petri, un fost inginer în cadrul Regiei Autonome a Domeniului Public, deţinută de administraţia locală clujeană.

Kiat este o firmă cu acţionariat turcesc, asociaţi fiind Mustafa Bekar, Atalay Deniz şi Tamer Atalay. Kiat apare şi în dosarul de corupţie al lui Sorin Apostu, deoarece soţia lui Apostu reprezenta compania turcă prin firma sa de avocatură. Procurorii mai susţineau că firma a făcut diferite cadouri familiei Apostu, precum plata cazării la un hotel de lux din Bucureşti sau achitarea contravalorii unor cumparături pe care Monica Apostu le-a făcut în Iulius Mall.


DECLARAŢIE
„Întrebarea este când vine restul? Unde este harta unde vedem că asta a fost, hai să zicem, etapa I şi care sunt următoarele etape? Probabil nu s-a gândit nimeni exact care e pasul următor de modernizare a străzilor Clujului"
Şerban Ţigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România

Comenteaza