Udrea a semnat contractul pentru pistele de bicicliști de la Cluj
- Scris de Luminita Silea
- 02 Oct 2011, 23:54
- Administraţie
- Ascultă știrea

Contractul de finanţare de peste 17 milioane de lei, bani europeni, pentru realizarea unei reţele de staţii self service pentru închirierea de biciclete pe traseul Floreşti - Cluj-Napoca - Apahida a fost semnat sâmbătă la Primăria Cluj-Napoca de oficialii celor trei administraţii locale şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea (foto), în prezenţa premierului Emil Boc. Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a declarat că municipalitatea va demara în următoarea perioadă licitaţiile pentru implemetarea proiectului. "Valoarea proiectului este de 17 milioane de lei. La finalul implementării vom avea 540 de noi biciclete, 50 de staţii de închiriere, din care 43 în municipiu, şi se vor proiecta 15,4 kilometri de piste. Staţiile vor fi monitorizate la nivel central şi se vor elibera pentru început 6.000 de cartele, pe baza buletinului, gratuit, pentru clujenii care vor dori să circule cu bicicleta", a explicat primarul Sorin Apostu.
Ministrul Elena Udrea a declarat că este vorba despre al cincilea contract de finanţare semnat cu municipiul Cluj-Napoca în calitate de pol de creştere, pentru un proiect cu finanţare europeană. "În total, s-au depus 26 de proiecte, iar restul sunt în faze finale la minister sau la organismul intermediar de management, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest", a menţionat Udrea. În legătură cu proiectul pentru biciclete, ministrul a declarat că municipalitatea clujeană este prima autoritate publică din ţară care dezvoltă un asemenea produs, de încurajare a transportului ecologic, cu bicicleta. "Să ne daţi ocazia să venim şi mai des la dumneavostră să vă semnăm contracte de finanţare din bani europeni", a completat Udrea. Premierul Emil Boc a ţinut să-l felicite pe edilul clujean în funcţie pentru că a rămas consecvent politicii pe care şi el a promovat-o cât timp a condus primăria clujeană, de a colabora cu ceilalţi primari din Cluj, indiferent de culoarea politică. "Este un proiect sănătos şi la propriu, şi la figurat", a adăugat Boc.
După implementarea proiectului, din orice punct al oraşului clujenii se vor putea deplasa gratuit în orice alt punct, ridicând o bicicletă din una dintre cele 50 de staţii şi lăsând-o la sosire în cea mai apropiată staţie. Totul pe baza unui card emis la cerere, care permite ridicarea din staţie a unei biciclete şi depozitarea în punctul de sosire. Valoarea totală a proiectului este de peste 17,6 milioane de lei, din care 13,4 milioane de lei reprezintă finanţarea nerambursabilă din bani europeni.