Uioreanu, preşedinte la Cluj pentru următorii patru ani
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 23 Iun 2012, 00:08
- Administraţie
- Ascultă știrea

Prima şedinţă de consiliu judeţean va avea loc oficial luni dimineaţă, de la ora 09:00. Noul preşedinte al instituţiei, Horea Uioreanu, a depus aseară jurământul în prezenţa prefectului Gheorghe Vuşcan şi a preşedintelui Tribunalului Cluj, Sorina Siserman. La eveniment au mai fost prezenţi miniştri, deputaţi şi senatori, şefii unor instituţii deconcentrate, consilieri, chiar şi primarul Emil Boc. Uioreanu a promis că va lăsa haina politică în cui şi că se va strădui să reprezinte interesele întregului judeţ, la cel mai înalt nivel. Acesta a anunţat că va forma o largă majoritate în plenul Consiliului cu UDMR şi PPDD. Sursele ZIUA de Cluj spun că noii vicepreşedinţi vor fi Vakar Istvan (UDMR) şi Ioan Oleleu (PSD).
Horea Uioreanu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, a ţinut să le mulţumească tuturor clujenilor, atât celor care l-au votat, cât şi celor care nu l-au votat, promiţând că le va reprezenta interesele tuturor în mod egal, cu cele mai bune intenţii. "Indiferent de partide, eu mă voi strădui să am un dialog permanent cu toţi liderii, fără excepţie. De asemenea, indiferent de situaţie, clujenii trebuie să ştie că pot apela cu încredere şi se pot baza pe instituţia Consiliului Judeţean. Îmi doresc să contribuim cu toţii pentru a avea cel mai dezvoltat şi mai frumos judeţ european", a susţinut Horea Uioreanu, după ce a depus jurământul oficial.
De la momentul învestirii sale nu puteau să lipsească tinerii din echipa sa de campanie, dar nici consilierii judeţeni, primarii de comune sau şefii unor instituţii deconcentrate. De asemenea, au mai fost prezenţi şi o parte dintre senatorii şi deputaţii UDMR, PNL şi PSD. Nu în ultimul rând, printre invitaţi s-au regăsit ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, şi ministrul delegat pentru mediul de afaceri, Lucian Isar. Ioan Rus l-a felicit pe Uioreanu şi le-a recomandat aleşilor locali, indiferent de la ce partide vin, să înveţe să se respecte, în beneficiul şi pentru interesele comunităţilor care i-au ales, să nu se mai lupte între ei. "Lupta dumneavoastră ar trebuie să fie împotriva sărăciei, a incorectitudinii şi a mârşăviei. Trebuie să eliminăm scandalurile, nu vreau să vă mai văd luptându-vă între voi. Undeva trebuie să se dea semnalul unităţii, semnalul capabilităţii de a rezolva problemele şi al eliminării scandalurilor continue. Ceea ce se întâmplă acum a ajuns să bată filmul, doamnelor şi domnilor", a spus Ioan Rus.
Ministrul delegat pentru mediul de afaceri, Lucian Isar, a promis că unul dintre noile proiecte ale administraţiei judeţene pe care îl va sprijini va fi cel privind crearea unui parc tehnologic. Noul Consiliu Judeţean se va întruni luni, la ora 09:00. Uioreanu a anunţat că va avea o majoritate clară în forul deliberativ, împreună cu UDMR şi PPDD. Vicepreşedinţii vor fi daţi de PSD şi UDMR, în persoana lui Ioan Oleleu, respectiv Vakar Istvan. Reprezentanţii PPDD vor primi funcţii de conducere în comisiile de specialitate ale forului.