„Un bilet pentru Azorel, vă rog!" Cu câinele în troleibuz prin Cluj-Napoca. De când va fi posibil şi în ce condiţii

„Un bilet pentru Azorel, vă rog!
Consilierii locali vor aproba noul regulament pentru deţinerea câinilor şi accesul persoanelor însoţite de câini în municipiul Cluj-Napoca.

Noul regulament este rezultatul dezbaterilor unui grup de lucru format din reprezentanţi ai municipalităţii, ai organizaţiilor neguvernamentale de protecţie a animalelor şi ai asociaţiilor de proprietari şi care s-a constituit din august 2014. Actul normativ urmează să producă efecte pe o perioadă determinată, de 18 luni, urmând să fie prelungit pe durată nedeterminată dacă nu vor fi probleme în aplicarea sa. Actul va fi supus aprobării plenului Consiliului Local Cluj-Napoca săptămâna viitoare, în data de 14 octombrie.

Numărul de câini deţinuţi de către o persoană nu poate fi limitat atâta timp cât sunt respectate condiţiile de igienă, sănătate, protecţie şi bunăstare oferite acestora. Proprietarul, fosterul, respectiv deţinătorul câinelui, răspund civil, contravenţional şi penal pentru faptele acestuia.
Toţi câinii de rasă comună
(care nu poate fi asimilat unei rase omologate, n. red.) şi metişii trebuie obligatoriu sterilizaţi, cu excepţia câinilor a căror stare de sănătate sau vârstă nu permite această intervenţie, precum şi a câinilor utilitari (folosiţi de poliţie, servicii de securitate, unităţi vamale, n. red.)", se arată în proiectul noului regulament, la capitolul reglementări generale.

O prevedere importantă este cea privind deţinerea câinilor în apartamente. „Deţinătorii de câini din apartamente sau locuinţe condominiale vor lua toate măsurile posibile şi legale în vederea respectării orelor de linişte şi a siguranţei publice, şi pentru a înlătura orice disconfort ce poate fi adus vecinilor. (...) Deţinerea unui câine nu poate face obiectul impunerii de taxe ori cheltuieli în sarcina proprietarului sau deţinătorului.

Asociaţia de proprietari si/sau chiriaşi din acelaşi condominiu sau vecinii deţinătorilor de câini vor manifesta o atitudine tolerantă şi civilizată faţă de proprietarii sau locatarii care deţin în condiţii legale, temporar sau definitiv, unul sau mai mulţi câini. Deţinătorii de câini vor manifesta o atitudine calmă, înţelegătoare şi civilizată faţă de locatarii care şi-au manifestat orice nemulţumire privind prezenţa câinelui şi vor depune toate eforturile pentru a asigura condiţii civilizate de vecinătate", mai scrie în actul normativ al Primăriei Cluj-Napoca.

Cruzimea îndreptată împotriva animalelor, precum şi aplicarea de rele tratamente,indiferent de forma şi scopul acestora, sunt interzise, iar cruzimea constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii, mai stabileşte acelaşi regulament.

În acelaşi act al administraţiei locale este reglementat şi accesul câinilor în spaţiul public: „Este permis accesul cu câini pe domeniul public sau privat al municipiului Cluj-Napoca cu condiţia ca aceştia să fie ţinuţi în lesă care să permită controlul câinelui în orice situaţie. Câinii periculoşi sau agresivi vor fi ţinuţi în lesă şi vor purta în mod obligatoriu botniţă. (...) Este interzis accesul persoanelor însoţite de câini în spaţiile de joacă pentru copii."

Un articol al noului regulament se referă la accesul persoanelor însoţite de câini în mijloacele de transport ale Companiei de Transport Public (CTP).

„Câinii de talie medie şi mare vor fi ţinuţi în lesă şi vor purta botniţă; Câinii de talie mică vor fi ţinuţi în lesă, în braţe sau în cuşcă, ori geantă de transport; În mijlocul de transport în comun va urca maxim un câine însoţit de deţinător; Deţinătorul achită şi compostează şi pentru câine un bilet de călătorie; Lesa câinilor va fi prinsă de zgardă sau ham; Câinele trebuie să fie îngrijit sau educat pentru a nu provoca deranj pentru restul călătorilor;

Conducătorul autovehiculului are dreptul să solicite persoanei însoţite de câine părăsirea mijlocului de transport în situaţia în care nu sunt respectate prevederile prezentului articol, iar aceasta este obligată să se conformeze; Persoana însoţită de câine va alege cea mai liberă zonă a mijlocului de transport în comun şi va evita orele de vârf şi mijloacele de transport aglomerate. Se va considera mijloc de transport neaglomerat acela care prin numărul de călători permite ţinerea câinelui la cel puţin 1 metru distanţă de ceilalţi călători", stabileşte Regulamentul pentru deţinerea câinilor.

Alte prevederi ale actului se referă la reglementarea privind igiena. „Însoţitorii de câini au obligaţia de a păstra curăţenia spaţiului public prin colectarea de îndată a dejecţiilor câinelui însoţit. Colectarea excrementelor se va face utilizând articole sanitare de tipul pungilor de unică folosinţă. Pe toată durata plimbării câinilor în spaţiul public, însoţitorii vor avea asupra lor pungi în vederea menţinerii curăţeniei în urma câinelui.

Se interzice aruncarea de către orice persoană fizică sau juridică a cadavrelor de animale pe domeniul public sau privat al municipiului Cluj-Napoca. Cadavrele se vor preda firmelor specializate în neutralizarea deşeurilor de origine animală", mai scrie în noul regulament ce urmează să fie aprobat de deliberativul primăriei.

Actul normativ elaborat de administraţie, cu consultarea specialiştilor, prevede şi faptul că după adoptarea hotărârii de consiliu local, primăria, prin serviciul tehnic de specialitate, va identifica şi completa lista spaţiilor destinate câinilor, care vor fi de două tipuri. Astfel, vor fi amenajate spaţii de joacă pentru câini în fiecare cartier cu o suprafaţă minimă de 300 mp, dar şi câte un parc de agrement pentru câini, in vecinătatea fiecărui cartier, cu o suprafaţă minimă de 1.000 mp.

Comenteaza