Un drum judeţean pericol public se repară, în sfârşit

Un drum judeţean pericol public se repară, în sfârşit
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a transmis Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) al judeţului Cluj dispoziţia privind începerea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a drumului judeţean 107 N, între km 0-14.

Ordinul de începere a lucrărilor vine în contextul în care locuitorii din zonă s-au plâns în nenumărate rânduri de starea deplorabilă a drumului dintre localitatea Băişoara şi Valea Ierii, pe care şoferii riscă să-şi strice maşinile. Ca să ajungă dintr-o localitate în alta, aceştia trebuie să facă un adevărat slalom printre gropile uriaşe din asfalt. În plus, în apropierea carierei de piatră din zonă, asfaltul lipseşte cu desăvârşire.

Potrivit vicepreşedintelui cu atribuţii delegate de preşedinte al CJ, Vakar Istvan, lucrările de reabilitare vor începe în acest sfârşit de săptămână. "Urmare a numeroaselor reclamaţii formulate de locuitorii şi, respectiv, de entităţile publice şi private din zona Băişoara - Valea Ierii, a creşterii traficului rutier, dar şi datorită importanţei deosebite pe care o are dezvoltarea, din punct de vedere turistic şi economic, a acestei zone montane a judeţului nostru, am decis să acţionăm în regim de urgenţă pe acest sector de drum judeţean. Lucrările efective de modernizare vor începe spre finalul acestei săptămâni, pentru a se profita astfel, într-o cât mai mare măsură, de vremea favorabilă a acestui început de toamnă. Clujul are nevoie de o infrastructură rutieră modernă, care să se ridice la nivelul standardelor europene din domeniu, astfel încât să putem dezvolta turismul şi să atragem noi investiţii", a declarat acesta.

Termenul de finalizare a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a DJ 107 N Băişoara-Valea Ierii este de 34 de luni şi 15 zile. Acestea vor fi executate de asocierea condusă de SC SAMUS S.A, care urmează să realizeze, prin contract, ample lucrări de consolidare şi extindere a platformei sectorului de drum, de edificare a zidurilor de sprijin şi a rigolelor, respectiv, în etapa finală, de asfaltare a acestuia.

„Emiterea dispoziţiei de începere a lucrărilor de reabilitare a drumului judeţean care ajunge în Valea Ierii survine eliberării, în data de 30 iulie 2014, a autorizaţiei de construire pentru acest important obiectiv de infrastructură. Practic, începând de astăzi, curge termenul de 34 de luni şi 15 zile calculat pentru modernizarea acestui sector de drum turistic, o arteră rutieră de o importanţă majoră atât pentru cetăţenii judeţului cât şi pentru turiştii care ajung în această zonă a Munţilor Apuseni. Totodată, modernizarea acestor 14 km de drum judeţean va duce la creşterea siguranţei şi calităţii traficului rutier, la dezvoltarea economică a zonei, diminuarea cheltuielilor de întreţinere a drumurilor respective şi la creşterea gradului de confort al beneficiarilor" a declarat Horaţiu Cătărig, consilier cu atribuţii de vicepreşedinte al CJ Cluj.

Valoarea totală a contractului de finanţare a acestui obiectiv de investiţii este de nu mai puţin de 7.186.585,88 lei fără TVA, fondurile fiind asigurate integral din bugetul CJ Cluj.

Comenteaza