Un kilometru de centură la Cluj: 10 milioane de euro

Un kilometru de centură la Cluj: 10 milioane de euro
Varianta ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca, Vâlcele-Apahida (foto), va fi circulabilă din 2010, chiar dacă lucrările nu vor fi încheiate, au fost notificaţi pe şantier oficialii guvernului. Kilometrul de centură va costa mai mult decât cel de autostradă.
În urmă cu un an, oficialii guvernului promiteau că, în 2009, pe varianta ocolitoare Vâlcele - Apahida se va putea circula cu renii lui Moş Crăciun. Anul acesta, premierul Emil Boc nu a fost la fel de generos, afirmând că această centură nu va fi gata, însă de la sfârşitul anului se va putea circula pe tot traseul de 23,7 km de drum ocolitor. Acum este circulabil tronsonul III al centurii, Dezmir-Apahida, de 5,67 km.

Pe tronsonul II, de 9,35 km, există probleme ridicate de alunecările de teren pe 200 de m, care au apărut după ce s-a turnat asfalt. Ion Pantelimon, şefului Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, spune că reparaţiile vor fi suportate de către compania de asigurări, constructorii fiind obligaţi să asigure lucrările prin contract.
La centura de est lucrează companiile JV Pizzarotti & Tirrena Scavi şi Nemzetkozi Vegyepszer Zrt Groupe. DRDP a semnat anul acesta şi un contract cu consorţiul Vegyepszer - Diferit pentru lucrările de consolidare a celor 2,6 km care s-au surpat pe tronsonul I, de 8,59 km, al centurii Vâlcele - Apahida, la Km 4. Pantelimon a informat ieri că pentru un kilometru de centură preţurile sunt de 3 milioane de euro pentru tronsonul III, de 3,2 milioane pe tronsonul II şi de peste 10 milioane pe tronsonul III. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a spus că un kilometru de centură se dovedeşte la Cluj mai scump decât cel de autostradă. Având în vedere costurile avansate, tronsonul III costă 17,1 milioane de euro, tronsonul II, 30 de milioane, iar tronsonul I, 86 de milioane.

Centura de 23 km ajunge la costuri de 133 de milioane de euro, aici intrând exproprierile, proiectarea şi consolidările. “Este foarte scump, preţ de autostradă. Dealurile de aici pleacă din cauza faliilor şi a fost nevoie de intervenţii suplimentare. Orice drum nou se testează la trafic“, a spus Berceanu. Centura va fi dată în circulaţie anul acesta, oficialii DRDP motivând că nu pot avansa o dată având în vedere vremea capricioasă. Lucrările de consolidare vor continua în 2011.

Datoria către constructori este de 8 milioane de euro. “Tot ce s-a recepţionat s-a achitat. Nu sunt cheltuieli majore pe care trebuie să le plătim, a subliniat Berceanu. Celălalt tronson ocolitor, de nord, de la Bd. Muncii până la sensul giratoriu Sânnicoară, de 4,2 km, preluat de către DRDP de la Primăria Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean şi comuna Apahida, are ca termen de finalizare tot anul acesta.

Comenteaza