Undă verde de la CNAIR pentru Centura Metropolitană

Undă verde de la CNAIR pentru Centura Metropolitană

Varianta de traseu agreată pentru Centura Metropolitană a Clujului a primit avizul de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).  

Varianta 8 de traseu pentru Centura Metropolitană a primit, miercuri, undă verde de la București.  

"Am fost informat de directorul CNAIR de faptul că ieri s-a aprobat acest document pe care noi l-am supus ministerului, pentru că noi suntem aceia care lucrăm în locul Guvernului pentru realizarea documentației pentru Centura Metropolitană, acei 38 de kilometri de la Gilău până la Cluj-Napoca", a declarat primarul Emil Boc, la un post local de radio.

Primăria Cluj-Napoca a dat ordinul de începere pentru întocmirea studiului de fezabilitate, planului urbanistic zonal și documentației tehnice pentru obținerea autorizației de construire în vederea proiectului Drum Transregio Feleac TR35 în octombrie 2018, iar în martie 2019 s-a predat documentația ”Studiul alternativ de traseu”, care cuprinde opt variante de traseu studiate. La recomandarea specialiștilor, Municipiul Cluj-Napoca a optat pentru V8.

Ce urmează?

"Mergem la etapa următoarea, de obținere a avizelor de la mediu și de la celelalte autorități, pentru ca noi să punem pe masa guvernului documentația, ca ei să organizeze licitația. Primăria coordonează acest proiect, împreună cu celelalte primării, Florești, Gilău, Apahida. Noi suntem coordonatori de proiect pentru realizarea studiior, apoi va fi preluat de minister, pentru că banii au venit la guvern, nu la primărie, pentru acest proiect", a mai spus edilul Clujului.

150 milioane de la UE 

Centura metropolitană va avea 38 km, leagă vestul comunei Gilău de Apahida, şi are o alocare financiară de la Comisia Europeană de 150 de milioane de euro, bani care pot fi folosiţi până în 2023. Costul final ar urma să urce la 250 de milioane de euro, estimează reprezentanții platformei de monitorizare a infrastructurii Pe Unde Merg. 

O firmă din Cluj a câștigat licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate, a planului urbanistic zonal şi a detaliilor tehnice pentru autorizarea Centurii Metropolitane. Aceasta se numește Explan și s-a asociat cu două societăți din Ungaria, Transinvest Budapest și SpecialTerv, respectiv cu altă companie locală, Cadsil SRL. 

Oferta financiară a asocierii câștigătoare a fost de 17,1 milioane lei fără taxa pe valoarea adăugată, adică 3,7 milioane de euro. Explan este deținută de Petru Ciufudean, un proiectant clujean cu numeroase contracte cu statul la activ. 

Centura Metropolitană a Clujului, în Master Planul General de Transport

Transregio Feleac se numeşte centura metropolitană în Master Planul General de Transport, proiectul urmând să fie realizat în două etape. Drumul Gilău Vest - Cluj-Napoca Vest are 14,1 km şi se intersectează cu Autostrada Transilvania. Acest drum are trei sectoare: centura Gilăului (2,3 km), legătura cu Clujul, prin partea de nord a localităţii Floreşti (9,9 km), şi traversarea Drumului Național nr. 1 până în zona Colina, unde ar urma să facă joncţiunea cu centura (1,9 km).

Cea de-a doua parte, centura Clujului, pleacă din sud-vestul oraşului şi trece prin spatele cartierelor Mănăştur, Zorilor, Bună Ziua, Gheorgheni, Someşeni, până spre Apahida. Acest tronson are 24,2 km şi ar urma să coste 85,7 milioane de euro. Sectoarele sunt Cluj Sud-Vest - Selgros, cel mai scump, 67 de milioane de euro, respectiv Selgros - Bd. Muncii. Un ultim sector, Bd. Muncii - Apahida, este un drum existent cu o bandă pe sens, care ar urma să fie extins la două benzi pe sens.

Comenteaza