Undă VERDE, de Moș Nicolae, pentru mai multe blocuri și birouri construite de milionari în Cluj-Napoca

Undă VERDE, de Moș Nicolae, pentru mai multe blocuri și birouri construite de milionari în Cluj-Napoca

Mai multe proiecte imobiliare importante au fost aprobate în ședința Consiliului Local de luni, 6 decembrie 2021. 

Blocurile ajung și pe strada Fânațelor: consilierii locali au aprobat PUD-ul pentru un bloc cu regim de înălțime 2S+P+5E+R, al cărei beneficiar este firma Italia Tiles Florești. Imobilul va avea atât apartamente cât și birouri. Împreună cu această firmă, Alin Tișe, președintele CJ Cluj, a construit blocul cu 14 etaje de pe strada Ploiești. 

Dispare Marty de pe Babeș, se ridică un bloc de 16 apartamente și servicii. Restaurantul Marty, de pe strada Victor Babeș nr. 39-39A, urmează să fie demolat, iar în locul acestuia va fi ridicată o clădire  cu patru etaje și 16 apartamente. Accesul pietonal se va realiza direct din strada Profesor Victor Babeș.  Accesul în spațiile comerciale/ spațiile medicale, casa de scară aferentă apartamentelor, subsol, curtea interioară se va realiza prin intermediul unui gang pietonal dispus spre latura de SUD. La subsol se creează loc de parcare pentru 16 automobile, o mașină de apartament și un adăpost de protecție civilă. 

Clădire de birouri, cu nume de milionari în spate, în centrul Clujului. Milionarii Clujului -  Dorel Goia și Gabriel Cîrlig - își fac clădire de birouri în centrul Clujului (2S+P+3E+R) pe str. Avram Iancu nr. 4.  Dorel Goia este implicat în societăți precum Teraplast, Rombat, ACI, La Casa, iar Gabriel Cîrlig  a lansat când avea 26 de ani businessul Jolidon, o afacere cu costume de baie şi lenjerie intimă de damă. Firma prin care construiesc clădirea de birouri se numește Avram Iancu Business Center.  Clădirea se ca întined pe o suprafață de 1.029 de metri pătrați și va avea două niveluri de subsol, parter, două etaje întregi și unul retras. Etajele de subsol vor avea 24 locuri de parcare. 

Familia Căpușan ridică blocuri, birouri și o școală în locul fostului ghetou evreiesc din Cluj-Napoca.  Clădirea de cărămidă roșie de pe strada Fabricii, la intersecție cu Bulevardul Muncii a fost demolată, in 2019, în urma unei autorizații de desfințare emisă de Primăria Cluj-Napoca.  Proiectanții de la Arhimar propun aici blocuri de 7, respectiv 9 etaje și o școală de 2 etaje, construită pe un teren de 5800 mp. Accesul auto și pietonal se va realiza de pe Bulevardul Muncii, prin modernizarea și prelungirea str. Cărămidarilor. La intrare sunt necesare și lucrări de lărgire a Bulevardului, cu încă o bandă de circulație de 3,5 m, pistă de biciclete de 1,5 m și trotuar de 3 m. Se vor efectua modificări și la rețelele edilitare din subteran și la stâlpii de susținere a liniei de tramvai. Lângă sensul giratoriu moden va fi realizată și o bandă de circulație pentru virajul la dreapta, de pe bd. Muncii spre str. Cărămidarilor, care să iasă de sub incidența girației. Firma care a primit autorizația de desființare pentru clădirea de cărămidă roșie este SC Noroc Com SRL, deținută inițial de Novali Massimo, consul onorific al Italiei pentru judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Mureş. La sfârșitul lunii aprilie 2019, societatea Noroc Com SRL a cesionat părțile sociale firmei Tellus Invest SRL, firmă administrată de Anica Căpușan. Prin urmare, Tellus Invest a devenit unicul asociat al firmei Noroc Com SRL, administratorul unic fiind Anica Căpușan. Căpușan i-a plătit italianului pentru părțile sociale 16.000.000 euro. Încă din noiembrie 2017, Căpușan i-a dat italianului un avans de 500.000 euro. Pe lângă avans, i-a mai achitat până în 2019 6.500.000 euro și mai are de achitat 3.500.000 euro până în decembrie 2020 și încă 5.500.000 euro până în noiembrie 2021. Pentru suma de 9.000.000 euro s-a instituit ipotecă asupra viitorului imobil ce se va construi.

Comenteaza