Undă verde pentru relocarea parkingului Aurel Vlaicu în Mănăştur
- Scris de Luminita Silea
- 24 Mar 2011, 22:35
- Administraţie
- Ascultă știrea

Potrivit proiectului discutat ieri la şedinţa CTATU, parcarea va avea 140 de locuri şi va fi amenajată pe un teren de 9.400 de metri pătraţi în zona pârâului Calvaria, cu ieşire pe strada Mehedinţi. Clădirea parkingului va ocupa o parcelă de 940 de metri pătraţi. Restul terenului, după realizarea parcării şi acceselor, va avea dotări de loc de joacă şi spaţiu verde. Primarul Sorin Apostu a explicat specialiştilor din CTATU că parkingul a fost deja licitat de primărie, pe un amplasament de pe strada Aurel Vlaicu, însă obiectivul nu s-a putut realiza în zonă din cauza rezistenţei riveranilor faţă de proiect.
Constructorul ales în urma licitaţiei este societatea Construcţii Napoca, iar preţul - peste 3 milioane de lei. "Am fost nevoiţi să mutăm parkingul pe acest teren din cartierul Mănăştur pe care am reuşit să-l recuperăm. Ca să nu încărcăm strada Mehedinţi, dar şi arterele din zonă cu maşini, am decis ca parcarea să aibă trei intrări. Parkingul va avea subsol, parter şi teresă, unde, de asemenea, se va putea parca", a explicat edilul. Proiectul a fost susţinut în faţa comisiei de arhitectul Sorin Scripcariu, care a asigurat comisia că în zona parkingului vor fi amenajate locuri de joacă, dar şi spaţii verzi pe o suprafaţă de 4.500 de metri pătraţi. Specialiştii CTATU au avizat proiectul. Primarul Sorin Apostu a declarat ieri că lucrările vor începe cel mai probabil la mijlocul lunii aprilie, după ce consilierii locali vor fundamenta avizul CTATU şi după desfiinţarea celor opt garaje aflate pe respectivul amplasament.