Undă verde pentru sala de sport și bazinul de înot din Florești! Ce se întâmplă cu locurile de parcare din comună

Undă verde pentru sala de sport și bazinul de înot din Florești! Ce se întâmplă cu locurile de parcare din comună

Consilierii locali din Florești au aprobat documentația urbanistică pentru realizarea viitorului complex sportiv din cartierul Cetatea Fetei, care va fi dotat și cu un bazin didactic pentru înot.

Așadar, proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației pentru lucrarea „Elaborare PUZ pentru construire sală de sport cu tribună de 180 de locuri și construire bazin didactic școlar” – sat Florești, strada Carpați, s-a aflat pe „masa” consilierilor locali, în ședința ordinară de joi, 20 mai 2021.

Edilul Floreștiului, Bogdan Pivariu, a precizat că, se dorește ca finanțarea să fie obținută de la Compania Națională de Investiții (CNI). „Aici, este vorba despre o sistematizare. Suntem la un proiect urbanistic zonal care reglementează ,din punct de vedere urbanistic, această zonă, pentru a demara sistematizarea. Aceasta se va face prin taluzare, tocmai pentru ca zonă să arate estetic cât mai frumos și pentru ca nimeni să nu fie obturat sau deranjat”, a explicat Pivariu.

De asemenea, câțiva cetățeni din zona respectivă au luat cuvântul în ședința de consiliu, și au cerut reprezentanților administrației floreștene să amenajeze cât mai multe locuri de parcare, care să deservească locurile respective. Primarul din Florești i-a asigurat pe aceștia că sunt prevăzute și parcări în zonă.

Terenul, de peste 15.000 mp, este situat în cartierul Cetatea Fetei, în vecinătatea Liceului Teoretic „Dumitru Tăuțan”. De asemenea, va mai fi amenajat un parc și o zonă de agrement. Proiectul a fost aprobat de către consilierii locali cu unanimitate de voturi.

Comenteaza