Video Foto Undă verde pentru Trenul Metropolitan și de la Florești. Pivariu: „Este un proiect important pentru întreaga regiune”

Consiliul Local Florești a aprobat, joi, studiul de prefezabilitate pentru proiectul Trenului Metropolitan, care va circula pe traseul Florești - Cluj-Napoca - Baciu - Apahida - Jucu - Bonțida.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

În prima ședință ordinară a noului Consiliu Local (CL) din Florești, pe ordinea de zi s-a aflat proiectul de hotărâre privind Studiul de prefezabilitate (documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici) pentru obiectul de investiții „Tren Metropolitan-Florești-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonțida etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala 1 de Metrou și Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea și a studiilor conexe viitoarelor obiective de investiții” componența investițională Magistrala I de Metrou.

Proiectul a fost votat în unanimitate de către consilierii locali, În cadrul ședințe CL Florești, care a avut loc online, având în vedere pandemia cu coronavirus.

Bogdan Pivariu, primarul celei mai mare comune din țară, a ținut să le mulțumească consilierilor locali pentru susţinerea acordată proiectului.

„Vreau să le mulțumesc colegilor pentru acest vot. Este un proiect foarte important pentru întreaga zonă Metropolitană a Clujului, dar și pentru Transilvania. Suntem parte a unei colaborări excelente pe care o avem cu municipiul Cluj-Napoca.

Desigur, ne bucurăm de aceeași susținere și la nivelul Guvernului. Astăzi facem parte dintr-un proiect amplu care este extrem de important pentru întreaga noastră zonă. Îi mulţumesc domnului primar Emil Boc pentru colaborarea eficientă pe care o avem”, a declarat edilul Floreștiului.

Totodată, Pivariu a afirmat că apartenența la zona metropolitană Cluj-Napoca este benefică pentru Florești și satele componente, deoarece nicio comună nu se poate dezvolta de una singură, ci numai în parteneriat.

Asociere pentru metrou și trenul metropolitan

Proiectul trenului Metropolitan Cluj face parte dintr-o înțelegere între primarii din Cluj-Napoca, Gilău, Florești, Baciu, Apahida, Jucu și Bonțida, care au semnat anul trecut acordul de asociere privind realizarea în parteneriat a studiilor de prefezabilitate, fezabilitate, impact asupra mediului și evaluarea strategică adecvată pentru trenul metropolitan și metrou.

Proiectul va fi realizat în două etape:

În prima etapă va fi realizat Trenul Metropolitan pe infrastructura feroviară actuală. În această fază va fi implementat un sistem de transport rapid care va acoperi întregul coridor feroviar cuprins între halta Nădășelu și stația de la Bonțida, pe o lungime de aproximativ 43 de km.

Punctele de oprire actuale vor rămâne aceleași și se propune adăugarea unor noi stații de oprire în zonele: Baciu, Tetarom pe str. Tăietura Turcului și la podul Ira pe str. Aurel Vlaicu. Pentru fiecare punct de oprire se vor analiza facilitățile disponibile pentru călători: bănci, zone de așteptare, toalete, puncte de procurare a biletelor (automate/case), etc. De asemenea se va analiza disponibilitatea parcărilor de mici dimensiuni și se va realiza conectivitatea cu transportul public local la fiecare punct de oprire.

În cea de a doua etapă va fi realizat metroul pe axa vest - centru - est, care urmărește să deservească principalele puncte de interes pornind din Gilău până la podul Ira, pe o lungime de aproximativ 16 km.

Proiectul metroului va avea două părţi. În prima se va realiza legătura dintre comuna Florești și Podul Ira pe următorul traseu propus: zona de sud a comunei Florești - viitorul spital regional de urgență - centrul comercial Vivo - cartierul Mănăștur - centrul orașului Cluj-Napoca și zona de est a orașului, respectiv zona Aurel Vlaicu/Podul Ira.

Pentru zona din afara municipiului se va studia posibilitatea realizării metroului suprateran, de la intrarea în Cluj-Napoca acesta urmând a fi realizat în subteran. A doua etapă a realizării metroului vizează crearea legăturii dintre comunele Florești și Gilău.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza