Useriștii atacă la Cluj-Napoca: "Taxe de 5 stele, deszăpezire de nota 4" / Liberalii le-o întorc cu manta, prin Timișoara: "Când dai note, ar fi bine să te uiți și la propriul carnet"

Useriștii atacă la Cluj-Napoca: "Taxe de 5 stele, deszăpezire de nota 4" / Liberalii le-o întorc cu manta, prin Timișoara: "Când dai note, ar fi bine să te uiți și la propriul carnet"
| Foto: Foto: Colaj ZIUA DE CLUJ

Zăpada căzută joi la Cluj-Napoca, nou prilej de gâlceavă între USR și PNL. Primii au acuzat că primăria lui Boc și firmele de deszăpezire nu și-au făcut treaba, iar zăpada a dat orașul peste cap, în timp ce liberalii îi trimit pe useriști în Timișoara lui Fritz, unde au deraiat tramvaie și arterele principale au fost blocate ore întregi.

Alexandra Oană de la USR a atacat pe rețelele de socializare, acolo unde useriștii sunt mult mai incisivi decât în Consiliul Local, modul în care zăpada de la Cluj-Napoca a pus la încercare administrația locală. 

"Taxe de «5 stele», deszăpezire de nota 4. Când fiecare ninsoare mai abundentă blochează Clujul, e clar că abordarea trebuie să fie schimbată. Și, mai ales, pietonii nu trebuie lăsați la urmă! Nu e normal ca ieșitul din casă să însemne aventură periculoasă, că ești elev, părinte, pensionar sau angajat dependent de transportul public.
Amenzile simbolice pentru firmele de salubrizare și pasarea responsabilității către cetățeni, în lipsa altor măsuri de mobilizare, nu funcționează.

E nevoie urgentă de prioritizarea pietonilor vulnerabili – copii și vârstnici – prin intervenția directă în zonele critice: școli, stații de transport, trasee intens circulate; sancțiuni reale, proporționale, nu simbolice, și clauze contractuale mult mai dure pentru firmele care nu își fac treaba; mobilizarea efectivă a proprietarilor, nu doar prin amenințarea cu amenzi, ci prin informare clară, termene ferme și intervenție rapidă atunci când obligațiile nu sunt respectate", a scris pe social media consiliera locală Alexandra Oană.

Aceasta s-a folosit de un subiect sensibil în aceste zile, și anume creșterea taxelor locale (decisă de guvernul din care face parte și USR - n.red.), pentru a ataca primăria condusă de Emil Boc. 

"Anul acesta, taxele locale au crescut semnificativ. Atunci când ceri mai mulți bani de la oameni, «respectul pentru banul public» nu înseamnă doar să dai amenzi simbolice (20.000 lei, pentru un oraș cu 400 stații de transport e mai mult o «taxă de deranj»). Înseamnă să oferi servicii pe măsura taxelor încasate", a mai spus Alexandra Oană.

xxxx

Reacția a venit, ca de obicei în ultimele luni, de la liderul consilierilor locali liberali, Florin Gliga, cel care a preluat sarcina de a le da replica celor de la USR. Acesta i-a trimis pe useriști în excursie la Timișoara, să vadă cum a făcut față ninsorilor abundente primarul loc primăria lui Fritz.

"Dublu standard USR. Când dai note, ar fi bine să te uiți și la propriul carnet.

Azi USR a ieșit din nou la atac în Cluj cu etichete grele – „dezastru”, „incompetență”, „nota 4”, „taxe de 5 stele”. Multă indignare, multă morală, multe verdicte. Mesajul e clar: la Cluj „nu se face nimic”, administrația e „incompetentă”, orașul e „lăsat de izbeliște”.

Problema e că USR nu este un partid fără putere. USR administrează orașe, USR are primari, USR are responsabilitate. Iar cel mai relevant exemplu este Timișoara. Un oraș condus de Dominic Fritz – primar USR și președinte USR la nivel național. Adică vitrina partidului, modelul de „administrație nouă” despre care ni se vorbește de ani de zile.

Doar că, în timpul aceleiași ninsori, la Timișoara: au deraiat tramvaie; artere principale au fost blocate ore întregi; deszăpezirea a întârziat; cartiere întregi nu au văzut niciun utilaj.

Și cel mai important: oamenii au spus-o singuri, public: “Nu am văzut nicio mașină.” „Unde se duc banii?” „Cine lucrează?” „La 5 dimineața nu era nimeni pe stradă.” Astea nu sunt atacuri politice. Sunt comentarii reale ale timișorenilor. 

Și atunci apare întrebarea firească: de ce, când se întâmplă la Timișoara, vorbim despre „context”, „ninsoare abundentă” și „situație excepțională”, iar când se întâmplă la Cluj vorbim despre „incompetență” și „eșec”? Aceeași iarnă, aceeași țară, același partid –dublu limbaj,dubla măsură! Asta nu mai e critică. Asta e ipocrizie politică", a venit replica lui Florin Gliga.

Liberalul a încercat să explice situația din oraș, deși articolele publicate de ZIUA DE CLUJ pe parcursul zilei arată că,  evident, cineva nu și-a făcut treaba.

"La Cluj, realitatea e simplă: s-a intervenit, s-a muncit, s-au mobilizat echipe și se intervine în continuare. Nu perfect, nu instant, nu fără dificultăți, dar organizat și asumat. Administrația nu înseamnă să bifezi perfecțiunea în primele 10 minute, înseamnă să fii în teren, să corectezi, să gestionezi sub presiune.

Diferența dintre Cluj și USR este clară: la Cluj se lucrează, la USR se comentează. Să dai lecții de administrație de pe Facebook, în timp ce propriul tău oraș se luptă cu aceleași probleme, nu e reformă. E teatru politic. Critica e sănătoasă. Ipocrizia, nu. Mai puțin circ. Mai puțină ipocrizie. Mai multă administrație", a conchis Gliga.

Comenteaza