Verde pentru transformarea Opera Plaza în sediu pentru Facultatea de Drept

Verde pentru transformarea Opera Plaza în sediu pentru Facultatea de Drept
Unitatea turistică din centrul Clujului și-a suspendat activitatea temporar | Foto: Opera Plaza

Primăria Cluj-Napoca a eliberat autorizația de convertire a fostului hotel Opera Plaza în sediu pentru Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai.

"RESTRUCTURARE, REABILITARE, MODIFICARI INTERIOARE SI SCHIMBARE DE DESTINATIE CORP C2 DIN HOTEL IN SPATII DE INVATAMANT", strada General Moșoiu. Investiția de bază este de 3.875.847 lei. Proiectul este elaborat de SC IMAGE ART SR, arh. OVIDIU GABOR.

Amintim că, Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va avea un nou sediu - clădirea care găzduia hotelul de 5 stele „Opera Plaza”. Hotelul a fost vândut de omul de afaceri clujean, Călin Buzoianu, pentru 9 milioane de euro. Imobilul a găzduit înainte fabrica de dulciuri „Feleacu”, cunoscută în toată România.  

UBB a mai cumpărat, în urmă cu mai mulți ani, hotelul Topaz din Gheorgheni pentru Facultatea de Ştiințe Politice, dar și clădirea de birouri a Băncii Transilvania din centrul Clujului, pentru Facultatea de Matematică. De asemenea,  în februarie 2022, a început demersurile pentru cumpărarea hotelului Onix. De această clădire vor beneficia studenții Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) și Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, conform unui document semnat, la final de 2021, de către rectorul Daniel David. Hotel Onix din Cluj-Napoca este alcatuit din 2 corpuri clasificate la 4 stele, respectiv 3 stele, cu o capacitate totala de 64 de camere. 

UBB are 22 de facultăți și 50.000 de cadre didactice și studenți în opt județe şi nevoile pentru noi spaţii pentru învăţare sunt în creştere. 

 

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza