Veste bună pentru şoferi! Aplicaţie pentru starea drumurilor din Cluj

Veste bună pentru şoferi! Aplicaţie pentru starea drumurilor din Cluj

Şoferii vor putea afla starea drumurilor din judeţul Cluj cu ajutorul unei aplicaţii mobile pe care Consiliul Judeţean o va lansa curând. 

Aplicaţia destinată şoferilor va oferi o serie de informaţii, între care localizarea drumului pe hartă, starea acestuia, respectiv dacă sunt lucrări în desfăşurare şi când urmează să fie încheiate, cine este executantul lucrărilor şi care este valoarea contractului. De asemenea, utilizatorii vor putea semnala eventuale probleme întâlnite pe drumurile judeţului Cluj. 

Un sfert din drumurile Clujului, adică 420 km de drum judeţean, au fost reabilitate și modernizate în perioada iunie 2016 – noiembrie 2018. 

În ceea ce privește anul 2018, la finalul perioadei în care condițiile meteo au permis realizarea acestui tip de lucrări, bilanțul indică faptul că s-a acționat, atât prin reabilitare și modernizare cât și prin lucrări de întreținere, pe nu mai puțin de 55 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene. Având în vedere schimbarea paradigmei de la nivelul managementului administrației județene, care a prioritizat necesitatea realizării de asfaltări în dauna plombărilor, președintele Alin Tișe a precizat cu acest prilej și faptul că, în perioada analizată, au fost asfaltați 107,04 km în cadrul programului de întreţinere, respectiv 50,7 kilometri în baza proiectelor de investiții - reabilitare și modernizare. În procente, acest lucru înseamnă o creștere a numărului de kilometri asfaltați cu circa 22% comparativ cu anul precedent.  


Se impune a fi menționat, totodată, faptul că valoarea totală a fondurilor alocate de Consiliul Județean Cluj în cursul anului 2018, doar pentru reabilitarea infrastructurii rutiere județene, a fost de 841.655.627,6 lei, cca. 183 de milioane de euro. Din acest total, aproape 75% (627.733.653 lei) au provenit din fonduri europene atrase de forul administrativ județean. Restul fondurilor au provenit, în marea lor majoritate, din alocările financiare realizate din bugetul Consiliului Județean dar și din împrumutul contractat în acest scop, respectiv din programele naționale destinate dezvoltării infrastructurii locale.

LISTA DRUMURILOR REABILITATE AICI!

 

Comenteaza