Viceprimarul Dan Tarcea, audiență în stradă cu cetățenii din Iris. Ce au discutat

Viceprimarul Dan Tarcea, audiență în stradă cu cetățenii din Iris. Ce au discutat

Viceprimarul Dan Tarcea a transmis că s-a întâlnit cu locuitorii cartierului Iris pentru a discuta despre proiectele aflate în derulare și problemele semnalate de comunitate.

''Am mers pe Bulevardul Muncii pentru a discuta direct cu oamenii despre ceea ce trebuie îmbunătățit în această parte a orașului.

Principalul subiect a fost modernizarea străzilor Silvaniei, Lipova și Ciucea. Voi pune presiune pe proiectanti să finalizeze mai repede documentatiile. Documentațiile se află acum în etapa obținerii autorizațiilor de construire, iar obiectivul este ca lucrările să fie finalizate în 2027.

Am discutat și despre strada Șimleului, care nu a fost inclusă în actualul program de modernizare, precum și despre posibilitatea preluării de către Primărie a unor străzi sau tronsoane, astfel încât să putem realiza legal investiții în aceste zone.

O altă temă importantă a fost conectarea mai bună a cartierului. Am discutat despre posibilitatea realizarii unei legături dinspre strada Bach către străzile Voroneț și Giuseppe Verdi, dar și despre viitoarea conexiune dintre Bulevardul Muncii și zona Hornbach, odată cu realizarea noului pod.

Locuitorii au ridicat și problema drumului din Valea Fânațelor. În acest an voi merge în zonă împreună cu echipa tehnică, pentru a vedea situația la fața locului și a analiza ce îmbunătățiri pot fi realizate.

Am preluat și sesizările privind refularea canalizării, inclusiv situația din zona Bulevardului Muncii 33. Rețelele de apă, canalizare menajeră și gaz nu intră în atribuțiile Primăriei, însă voi discuta punctual problemele semnalate cu operatorii responsabili, pentru a stabili ce intervenții pot fi realizate.

Locuitorii au solicitat și îmbunătățirea programului și a frecvenței unor linii de transport public din zonă. Au mai fost semnalate necesitatea protejării trotuarelor prin montarea unor stâlpișori și remedierea în garanție a problemelor apărute la lucrarea din zona Oașului 272F.

În cazul proprietăților neîngrijite, proprietarii vor fi notificați să asigure salubrizarea și deratizarea acestora. Am discutat și despre necesitatea unui regulament local pentru comerțul sezonier cu fructe și legume desfășurat pe terenuri private.

Am preluat situațiile semnalate și le voi discuta punctual cu direcțiile Primăriei și cu operatorii responsabili, pentru a clarifica soluțiile posibile și pașii necesari în fiecare caz. Mulțumesc tuturor celor care au venit și au prezentat deschis problemele zonei'', a declarat viceprimarul Clujului. 

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .