Video Viceprimarul Tarcea, clarificări despre scările dintre strada Uliului și Aleea Bucura. Vor fi amplasate băncuțe
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:02
- Administraţie
- Ascultă știrea
Videoclipul despre scările dintre strada Uliului și Aleea Bucura a generat sute de comentarii, așa că viceprimarul Dan Tarcea revine cu câteva clarificări.
"Acest tronson nu este deschis circulației auto, iar partea betonată nu este drum pentru mașini și nici rampă pentru biciclete, trotinete, role, skateboarduri sau cărucioare.
Înainte, aici exista un traseu de pământ, iar la ploile puternice apa ducea la vale pământ, pietriș și aluviuni. Partea betonată face parte din sistemul de captare și evacuare a apelor pluviale către rețeaua existentă. Scările au fost realizate în urma solicitărilor oamenilor din zonă și creează o legătură pietonală directă între strada Uliului și Aleea Bucura.
Am văzut și propunerile cu alei în serpentină, băncuțe și copaci. Traseul are 280 de metri lungime, între 3,5 și 6 metri lățime, o pantă care ajunge în unele zone la 38%, iar pe ambele părți sunt proprietăți private. Pentru o serpentină ar fi fost nevoie de un spațiu care aici nu există.
Din comentarii am preluat însă și o idee bună: amplasarea unei bănci pentru odihnă. Vom analiza unde poate fi montată fără să afecteze traseul sau sistemul de scurgere a apei. Imaginile de dinainte și cele de acum arată cel mai clar de ce era necesară această intervenție", a explicat Tarcea.


