X Factor ajunge la Cluj

X Factor ajunge la Cluj
Cele mai bune voci din oraş sunt aşteptate la competiţia care va avea loc în acest weekend la Iulius Mall.

Clujenii cu talent muzical sunt aşteptaţi sâmbătă dimineaţă la centrul comercial Iulius Mall pentru a participa la audiţia din cadrul prestigioasei competiţii X Factor. Show-ul caută cea mai bună voce din România.

Pe lângă oportunitatea de a-şi face vocea auzită, participanţii au şi o miză materială pentru care pot lupta: 200.000 de euro. Singura condiţie, pe lângă talent, este ca participanţii să aibă 16 ani împliniţi (până în 5 aprilie 2011). "Când ajungi trebuie să ai asupra ta un act de identitate cu fotografie valabil (buletin/ carte de identitate, paşaport). Poţi fi însoţit la audiţii de cât mai mulţi prieteni sau/şi membri ai familiei. Dat fiind numărul mare de participanţi la care ne aşteptăm, fii pregătit să petreci mai multe ore în locaţia audiţiei", detaliază organizatorii. Gazdele showului care va începe la ora 09:00 sunt oamenii de televiziune Dani Oţil şi Răzvan Simion, iar după audiţiile din Cluj vor urma cele din Constanţa, Timişoara şi Iaşi. Seria se va încheia la Bucureşti în 11 iunie, iar apoi va urma concursul propriu-zis.

X Factor (The X Factor, în limba engleză) este un show de televiziune care actualmente se desfăşoară în zeci de ţări din întreaga lume, din Australia, Chile ori Armenia până în Columbia, India sau Indonezia. Originea competiţiei de talente muzicale se află în Marea Britanie, unde s-a născut pentru a înlocui showul "Pop Idol". Litera X din titlul concursului se referă la acea trăsătură, acel "ceva" pe care trebuie să îl aibă un adevărat star. Mulţi participanţi care au câştigat ori s-au aflat pe locuri fruntaşe în competiţia amintită au avut ulterior ocazia să înregistreze albume şi să semneze contracte cu mari case de producţie. Unora, precum cântăreţei Leona Lewis, showul The X Factor le-a adus celebritatea.

Juraţi şi mentori

Printre foştii şi actualii membri ai juriului concursului din Marea Britanie se numără Simon Cowell, producătorul executiv şi creatorul formatului, Danii Minogue, Cheryl Cole sau Sharon Osbourne (soţia celebrului Ozzy). Paula Abdul este, pe de altă parte, în juriul versiunii americane a competiţiei. Juraţii nu doar evaluează prestaţia concurenţilor, ci sunt şi mentori ai acestora pe parcursul întregii competiţii. Juriul concursului din România nu a fost anunţat până la închiderea ediţiei.

 

Comenteaza