"Zona cu iz sportiv a Floreştiului" va avea un nou parc de joacă

Primăria celei mai populate comune din ţară a anunţat amenajarea unui nou parc de joacă şi agrement, în "zona cu iz sportiv a Floreştiului".

Parcul ce va fi situat într-o "zonă în plin avânt demografic" a comunei, chiar lângă terenul de fotbal de pe strada Someşului, va fi dotat cu aparate de fitness. Potrivit reprezentanţilor primăriei, se are în vedere şi amplasarea unui sistem video de supraveghere. 

"Venim în sprijinul doleanţelor floreştenilor şi în cel mai scurt timp vom da în folosinţă noul parc. Acesta se află într-o zonă cu iz sportiv a Floreştiului, lângă terenul natural de fotbal şi minicomplexul sportiv aferent. De asemenea, au demarat primele lucrări la realizarea parcului de joacă şi agrement din Zona ANL şi, în curând, vom începe amenajarea locului în vederea unor noi parcuri, cu o serie de parteneri externi", a declarat primarul comunei, Horia Şulea.

Amenajarea parcului, care se va întinde pe o suprafaţă de 1600 mp, va fi realizată din fondurile proprii ale administraţiei locale.

Comenteaza