Foto Afaceri cu capital indian în judeţul Cluj

Afaceri cu capital indian în judeţul Cluj
| Foto: Facebook.com/cjcluj
Ambasadorul Indiei în România, în vizită la Consiliul Județean Cluj. S-a discutat despre posibile afaceri cu capital indian în județ
Ambasadorul Indiei în România, în vizită la Consiliul Județean Cluj. S-a discutat despre posibile afaceri cu capital indian în județ
Ambasadorul Indiei în România, în vizită la Consiliul Județean Cluj. S-a discutat despre posibile afaceri cu capital indian în județ

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Marius Mînzat, a primit, joi, vizita unei delegații formate din Excelența Sa Rahul Shrivastava, Ambasadorul Republicii India în România și Mihaela Gligor, director al Centrului Clujean pentru Studii Indiene din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Conform reprezentanților forului județean, întâlnirea de la sediul forului administrativ județean a avut drept scop dezvoltarea relaţiilor de colaborare precum și identificarea unor modalităţi concrete de consolidare a prezenţei investitorilor indieni şi de impulsionare a schimburilor comerciale dintre cele două părţi.

„Întâlnirea a fost una extrem de constructivă și marchează un pas important în demersul de extindere a colaborărilor economice și nu numai. Sunt sigur că domnul ambasador Rahul Shrivastava va transmite mesajul nostru de disponibilitate și suport investitorilor indieni dornici să-și extindă business-urile pe piața clujeană”, a transmis vicepreșdintele Consiliului Județean Cluj.

Cu prilejul acestei vizite, domnul Mînzat a prezentat Excelenței Sale județul Cluj, potențialul economic și investițional al acestuia, modul de organizare și funcționare a forului administrativ județean, precum și principalele proiecte aflate în derulare la nivelul instituției.

În acest context, printre principalele subiecte de discuţie s-au numărat proiectele de investiții derulate la nivelul unora dintre entitățile subordonate Consiliului Județean, respectiv Aeroportul Internațional „Avram Iancu” și Compania de Apă „Someș”.

Totodată, oficialului indian i-au fost prezentate oportunitățile oferite de Parcurile Industriale administrate de Consiliul Județean prin intermediul Tetarom S.A., multiplele facilităţi pe care acestea le oferă agenților economici, stadionul emblemă al Clujului și al întregii Transilvanii - Cluj Arena, precum și Filarmonica de Stat Transilvania.

De asemenea, vicepreședintele Marius Mînzat a vorbit și despre cele mai mari investiții în infrastructura spitalicească gestionate de Consiliul Județean – Spitalul Pediatric Monobloc și Centrul Integrat de Transplant.

La rândul său, domnul ambasador Rahul Shrivastava, aflat pentru prima dată la Cluj-Napoca, s-a arătat interesat de proiectele aflate în derulare la nivelul Consiliului Județean, manifestându-și întreaga deschidere pentru facilitarea extinderii în județ a unor afaceri cu capital indian.

Comenteaza