Alarmă în toiul nopții pentru o familie din Cluj: pompierii au intervenit pentru a stinge focul
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 08:46
- Eveniment
- Ascultă știrea
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în noaptea de miercuri spre joi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință de pe strada Avram Iancu din orașul Huedin.
Apelul de urgență a fost înregistrat în jurul orei 01:00, iar la locul solicitării au fost trimise două autospeciale de stingere.
Ajunși la intervenție, pompierii au constatat că incendiul se manifesta în zona hornului casei, pe o suprafață de aproximativ cinci metri pătrați. Echipajele au reușit să lichideze rapid flăcările, în limitele găsite.
Datorită intervenției prompte a pompierilor, locuința a fost protejată în totalitate, iar incendiul nu s-a extins. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.











