Alin Tișe, mesaj acid în scandalul din PNL: „Fără PSD? Atunci urmează 20 de ani de opoziție”

Alin Tișe, mesaj acid în scandalul din PNL: „Fără PSD? Atunci urmează 20 de ani de opoziție”
| Foto: Facebook.com/AlinTise

Președintele Consiliului Județean Cluj continuă atacurile la adresa actualei conduceri a PNL și ironizează declarația unui lider liberal potrivit căreia partidul nu ar mai trebui să facă alianțe cu PSD în următorii 10-20 de ani.

Liderul CJ Cluj susține că o astfel de strategie ar însemna, în opinia sa, o lungă perioadă în opoziție, dar afirmă că acest lucru ar putea reprezenta și o oportunitate pentru reformarea partidului.

Am citit în presă o declarație recentă și am făcut ochii mari: «PNL, timp de 10–20 de ani, nu va mai face alianțe cu PSD». Aceasta a fost declarația făcută recent de un «șef PNL-ist». Doamne ajută! Doamne ajută! Doamne ajută! Asta înseamnă, pentru PNL, că timp de 20 de ani va sta în opoziție. Adică nu va face alianțe de guvernare cu PSD și, evident, nu va accepta nici eventuale voturi din partea PSD. La fel, nu va face alianțe nici cu AUR și nici nu va accepta voturi din partea AUR. Nu știu cu cine va mai face alianță, dar asta este o altă discuție… Voi știți, oare cu cine?!”, a transmis Alin Tișe.

Președintele Consiliului Județean Cluj afirmă că o perioadă petrecută în opoziție ar putea contribui la schimbarea modului în care este condus partidul și la promovarea meritocrației.

Strategia aceasta mă bucură enorm, pentru că, în sfârșit, acest partid se va reforma. O reformă în opoziție. O reformă reală, în care competența și meritocrația să câștige. Adică, cei aleși și competenți, cu rezultate, să conducă partidul, nu slugarnicii inutili, numiți în funcții și transformați în recitatori de punctaje pentru preaslăvirea șefului vremelnic. Doamne ajută!”, a precizat Alin Tișe.

În finalul mesajului, Tișe face referire la propriul parcurs politic și îl compară cu cel al președintelui PNL, Ilie Bolojan, susținând că el nu a făcut alianțe electorale cu PSD.

Eu înțeleg pe deplin acest mesaj, întrucât niciodată, în ultimii 20 de ani, în cele cinci mandate de ales uninominal, nu am făcut alianțe cu PSD sau cu alte partide. Dar domnul Bolojan, care a făcut înțelegeri la Bihor cu PSD și USR, este de acord? Acestea sunt fapte, nu vorbe goale. Deci, «puciștii trădători» sunt în altă parte. Sper să înțeleagă asta și cei din PNL cu «pedigree original», care au făcut alianțe ba cu PSD, ba cu USR, ba cu AUR, în toți acești ani”, a punctat șeful CJ Cluj.

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .