Apartamentele din Cluj continuă să se scumpească, chiar dacă lumea așteaptă o ieftinire. Prețuri mari pentru locuințele vechi

Apartamentele din Cluj continuă să se scumpească, chiar dacă lumea așteaptă o ieftinire. Prețuri mari pentru locuințele vechi

Proprietarii de locuințe din Cluj țin de preț la intrarea în primăvară. Cu o inflație de 15,5%, apartamentele din Cluj s-au scumpit cu 7,5% față de anul trecut, iar cele vechi sar de 2.300 de euro pe metru pătrat.

Majoritatea centrelor regionale analizate s-au înscris pe o traiectorie ascendentă la acest capitol, creşteri având loc atât pe segmentul rezidenţial vechi, cât şi pe cel nou. Excepţia de la regulă este reprezentată de Sibiu, unde preţul mediu solicitat pentru apartamente s-a diminuat. Preţurile apartamentelor au crescut cel mai mult în Oradea şi Ploieşti, iar cele din Bucureşti şi Constanţa au stagnat.

În ciuda aşteptărilor, piaţa rezidenţială continuă să surprindă. Desigur, traversăm în continuare o perioadă incertă, însă interesul pentru achiziţia de apartamente este în continuare ridicat, iar tranzacţii au loc. Este puţin probabil ca pe termen scurt să asistăm la creşteri de preţ şi anumite corecţii de preţ sunt inevitabile, în special pe segmentele dependente de finanţarea bancară. Totodată, categoriile premium îşi vor consilida preţul pentru că atrag în continuare o cerere ridicată - Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

În ciuda așteptărilor, locuințele din Cluj-Napoca se scumpesc în continuare

În Cluj-Napoca, faţă de luna ianuarie, în a doua lună din anul 2023 se înregistrează o uşoară creştere a preţurilor apartamentelor din acest centru regional, în valoare de 0.6%, preţurile ajungând la o medie de 2.375 de euro pe metru pătrat. Cluj-Napoca a consemnat o marjă de creştere anuală semnificativă a preţurilor, aici s-a înregistrat un avans de 6%.

Apartamentele vechi au ajuns la o valoare de 2.347 de euro pe metru pătrat, ceea ce echivalează cu o creştere de 0.3% în luna februarie, comparativ cu ianuarie şi un plus de 6% la 12 luni (de la 2.214 de euro pe metru pătrat). În ceea ce priveşte evoluţia lunară a preţurilor la locuinţele nou-construite, a fost înregistrată o creştere de 2% (de la 2.333 de euro pe metru pătrat util). Pe de altă parte, la nivel anual s-a înregistrat o creştere în cuantum de 7,5%, de la 2.333 la 2.507 de euro pe metru pătrat.

Variaţii pozitive au avut loc pe ambele segmente de piaţă, însă cele mai semnificative s-au înregistrat pe segmentul rezidenţial nou. După un avans de 0,9% în ianuarie, preţurile locuinţelor au înregistrat o evoluţie pozitivă şi în februarie.

Aşteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat, astfel, cu o medie de 1,6% în februarie, Indicele Imobiliare.ro crescând la nivel naţional de la 1.413 la 1.435 de euro pe metru pătrat util.

Comenteaza