Video Atmosferă de sărbătoare pe șantierul RIVUS. Lucrările continuă, iar pisicuța Cătălina aduce spiritul Crăciunului și ridică moralul muncitorilor
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:12
- Economie
- Ascultă știrea
Chiar și pe un șantier în plină activitate, spiritul sărbătorilor își face loc.
Pe șantierul mega-proiectului de regenerare urbană RIVUS din Cluj-Napoca, echipa a avut parte de un ajutor neașteptat: pisicuța Cătălina.
Surprinsă într-un moment inedit, Cătălina nu doar că a ridicat moralul muncitorilor, dar a participat simbolic și la decorarea bradului de Crăciun, aducând un strop de căldură și voie bună într-un spațiu dominat, de obicei, de utilaje și lucrări grele.
"Atunci când șantierul intră în spiritul sărbătorilor… apar și 'muncitorii' surpriză. Pisicuța noastră, Cătălina, ridică moralul echipei dar și… bradul", transmit reprezentanții RIVUS.
Imaginile publicate pe rețelele de socializare arată o latură mai puțin cunoscută a marilor proiecte urbane: dincolo de termene, planuri și șantiere, există și momente simple care creează legături între oameni.
Stadiul mega-proiectului RIVUS din Cluj-Napoca
La Cluj, proiectul Rivus este în etapa obținerii autorizației de construire și marchează deja progrese importante. Uzina Carbochim a fost relocată și retehnologizată. Interesul pentru acest proiect se traduce prin 70% gradul de închiriere pe zona de retail.
Transformarea celor aproximativ 14 hectare ale fostei platforme industriale, din care doar 30% erau folosite anterior, va deschide publicului o zonă până acum inaccesibilă. Noua dezvoltare va fi integrată coerent în circuitul urban, incluzând și o grădină urbană de peste 52.000 mp, care va deveni un important spațiu verde pentru comunitate.
„Toată această viziune a fost construită printr-un proces de consultare amplu, început chiar din faza inițială a conceptului realizat de UNStudio, unul dintre cele mai mari birouri de arhitectură din Țările de Jos. Am lucrat alături de reprezentanți ai societății civile, de specialiști și experți din domenii variate, de la arboricultură la sustenabilitate, și am integrat constant feedbackul comunității în direcțiile ulterioare ale proiectului. Considerăm că rezultatul final va fi un model de regenerare urbană relevant la nivel național, un ansamblu cu identitate proprie, construit alături de comunitate pentru a fi parte din Cluj și orientat către viitor. Investiția estimată este de 550 de milioane de euro, iar pentru acest proiect ne mândrim cu faptul că am atins o premieră în România și anume obținerea celei mai mari finanțări verzi pentru o nouă dezvoltare, de peste 400 de milioane de euro”, explică Raluca Munteanu, director de dezvoltare al IULIUS, potrivit profit.ro.
RIVUS - cel mai mare credit de dezvoltare real-estate din România
”Anul acesta, proiectul mixed-use a primit o recunoaștere majoră privind relevanța și viziunea durabilă, prin obținerea celui mai mare credit acordat unei dezvoltări real-estate din România, de 400 milioane de Euro, o finanțare sindicalizată acordată de patru instituții creditoare de prestigiu: Erste Bank, BCR, BERD și BRD. Suntem în etapa finală de obținere a autorizațiilor de construire, iar concomitent am realizat lucrările de pregătire. Până la sfârșitul anului vom finaliza demersul de conservare a clădirii simbol pentru fosta platformă industrială – clădirea de cărămidă – care va integra funcțiuni mixte, de birouri și servicii”, a precizat Sorin Guttman, Project Manager – RIVUS, Iulius.
După finalizarea RIVUS, investițiile totale ale IULIUS în Cluj-Napoca vor ajunge la un total de 664 milioane de Euro (550 de milioane – RIVUS și 114 milioane de Euro – Iulius Mall & cele trei clădiri de birouri UBC).











