Au fost finalizate lucrările de extindere a rețelei de apă într-o localitatea clujeană
- Scris de Anca Colibasanu
- 05 Sep 2024, 10:44
- Administraţie
- Ascultă știrea
Consiliul Județean Cluj anunță că s-au finalizat lucrările de extindere a rețelei de alimentare cu apă potabilă în satul Fodora din comuna Așchileu.
Lucrările au vizat introducerea rețelei de apă pe o lungime de 2.100 de metri, pentru gospodăriile situate pe străzile: 1, 2, Pe Părău, Peste Vale, Ulicioara și Ulița Mare.
Investiția recent finalizată și aflată în procedură tehnică de recepție vine în completarea celei finalizate în cursul anului precedent, din fonduri europene, și care a vizat realizarea infrastructurii de bază necesare pentru viitoarele extinderi de rețea în întreaga comună. La acel moment au fost realizați 30.793 de metri de conducte de aducțiune și distribuție, patru rezervoare de apă și patru stații de clorinare.
„În acest moment putem spune că am reușit racordarea la rețeaua de apă a tuturor gospodăriilor din acest sat foarte pitoresc și cu o istorie îndelungată. Oamenii din Fodora trebuie însă să știe că apa va curge la robinete doar în primăvară, după finalizarea aducțiunii Cluj-Zalău, un proiect strategic al Companiei de Apă Someș, care traversează teritoriul a 11 unități administrativ-teritoriale din județele Cluj și Sălaj, pe o lungime de 164 km”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, lucrările, în valoare de 468.000 de lei, au fost finanțate de Consiliul Județean Cluj din fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare-I.I.D.” al Companiei de Apă Someș, constituit din redevența și impozitul pe profit virate forului administrativ județean și returnate de acesta Companiei în vederea derulării de investiții.
După finalizarea procedurii de recepție a contractului de lucrări, pentru branșarea/racordarea la sistem, utilizatorii din satul Fodora vor trebui să îndeplinească formalitățile necesare pentru obținerea avizelor și încheierea contractelor. Procedurile și documentele necesare se regăsesc pe pagina Companiei de Apă Someș (www.casomes.ro).