Foto Au început lucrările la Parcul Feroviarilor! Cum va arăta zona la finalul proiectului de peste 8 milioane de euro

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a anunțat că asocierea NORD CONFOREST - ECO GARDEN CONSTRUCT a primit ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Parcul Feroviarilor, care vor dura 20 de luni.

„Ieri, 3 ianuarie 2022, s-a dat ordinul de începere al lucrărilor pentru proiectul ,,Revitalizare și activare Parcul Feroviarilor”. Organizarea de șantier va dura până la mijlocul lunii ianuarie, după care vor începe efectiv lucrările. Durata de realizare a execuției lucrărilor este de 20 luni de la momentul emiterii ordinului de începere,” a anunțat viceprimarul Dan Tarcea. 

Valoarea proiectului ajunge la 36.974.045,91 lei fără TVA, iar executantul este asocierea NORD CONFOREST (Leader), ECO GARDEN CONSTRUCT SRL.

Pentru această investiție mult așteptată de clujeni au fost prevăzute patru obiective:

1. Parcul Feroviarilor – 53.457 mp:

  • lucrări de reamenajare integrală a suprafeței parcului, a spațiilor verzi plantate;
  •  sistem irigații;
  •  sistem iluminat public;
  • mobilier urban;
  • reconfigurare alei;
  •  suplimentare vegetație;
  • dotări de agrement, recreere și sport;
  • podețe pietonale;

2. Amenajare Strada Parcul Feroviarilor – 8.496 mp:

  •  lucrări de înlocuire integrală a pavajului;
  •  amplasare elemente de mobilier urban;
  • modernizare sistem de iluminat;
  • semaforizare și direcționare către obiectivele turistice și de interes local;
  • amenajarea benzilor de biciclete;
  •  standuri biciclete;
  • stații alimentare biciclete și trotinete electrice. 

3.  Amenajarea malurilor râului Someș:

  • amenajări peisagere;
  • creare de noi alei pietonale;
  • dotare cu mobilier urban nou;
  • sistem de iluminat general și arhitectural cu sistem LED;
  • un pavilion deschis;
  • două platforme odihnă;
  • două amfiteatre;

4. Realizare pasarele pietonale peste râul Someș:

  • amenajarea a două pasarele pietonale
  • asarelele vor asigura traficul pietonal și velo peste Râul Someșul Mic.
Comenteaza