Premierul Ponta a declarat că i-a asigurat pe liderii europeni în vizitele pe care le-a efectuat până în prezent, şi că va transmite în continuare acest mesaj, că România nu se va mai confrunta cu o criză politică până la alegerile prezidenţiale, indiferent de conţinutul declaraţiilor preşedintelui.
Premierul Ponta a afirmat că, în cazul unei decizii negative privind aderarea României la Schengen în martie, va relua eforturile de integrare pentru octombrie, arătând că, spre deosebire de preşedintele Băsescu, el are destui ani în faţă pentru rezultate, nu pentru a contabiliza doar eşec după eşec.
Premierul Ponta a declarat că nu doreşte să comenteze ultimele afirmaţii ale preşedintelui Traian Băsescu, motivând că el, ca prim-ministru, este "cu munca" în timp ce preşedintele este "cu băgatul de strâmbe" şi a adăugat doar că şeful statului devine principalul adversar al aderării la Schengen.
Comisia de Disciplină din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal a amânat pentru joi judecarea cazului fundaşului echipei CFR Cluj, Ricardo Cadu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că atacul premierului Ponta la adresa Monicăi Macovei este nejustificat şi jenant, precizând că poate garanta că aceasta este un om care nu poate fi condus de nimeni, mai ales pe bani.
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că ştie că "preferatul" ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, este Mihail Vlasov, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, adăugând, ironic, că nu crede că îl va numi pe acesta procuror general, pentru că este economist.
Preşedintele Traian Băsescu a relatat, marţi, că i-a spus premierului Victor Ponta să nu îl numească pe Relu Fenechiu în funcţia de ministru, pentru că a doua zi după ce se instalează Guvernul îl va suspenda, însă a spus că a greşit, pentru că nu citise legea.
Activitatea de transplant din România a înregistrat, marţi, o premieră absolută, respectiv cinci donatori de organe din trei oraşe diferite (Timişoara, Cluj şi Oradea), într-un interval de doar 36 de ore, a declarat marţi coordonator naţional al programului, dr. Victor Zota.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că premierul Victor Ponta a avut o reacţie "necinstită" când a spus că decretul de numire în funcţia de ministru pentru Relu Fenechiu a fost semnat de şeful statului, precizând că el, ca preşedinte, poate respinge un ministru doar la remaniere.