Municipiul Timişoara a intrat oficial, joi seară, în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, anunţul fiind făcut de primarul Nicolae Robu, care a subliniat importanţa zilei de 20 decembrie, dată la care, în urmă cu 23 de ani, Timişoara se declara primul oraş liber de comunism.
Noile norme UE privind preţurile "unisex" în domeniul asigurărilor, care intră în vigoare vineri, prevăd că asigurătorii din Europa vor trebui să perceapă, pentru aceleaşi produse de asigurare, aceleaşi preţuri atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, fără deosebiri pe criterii de sex.
Judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila şi Ialomiţa se află de joi seară până vineri la ora 2.00 sub cod galben de ninsori şi intensificări ale vântului, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
"Scânteia" neînţelegerilor dintre PSD şi PNL a reprezentat-o intenţia PSD de a trece ANAF în subordinea primului-ministru, în condiţiile în care ANAF era parte a Ministerului Finanţelor, portofoliu care revenea liberalilor, prin Daniel Chiţoiu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din USL.
Plenul Camerei Deputaţilor a votat, joi, componenţa comisiilor permanente, acestea urmând să-şi aleagă birourile de conducere.
Programul de guvernare al USL prevede dezvoltarea unui sistem de utilizare a tichetelor sociale şi reducerea sărăcieie pentru 580.000 de persoane până în anul 2020.
Programul de guvernare al USL prevede introducerea şomajului parţial, care va permite, pentru o perioadă limitată, cumularea veniturilor din muncă în regim part-time cu o parte din indemnizaţia de şomaj.
Ponta va schimba filosofia programului "Prima Casă" şi va înlocui actualul sistem cu un proiect denumit "Noua Casă", care va putea fi accesat doar pentru cumpărarea de locuinţe noi, un proiect gândit şi de Cabinetul Boc, dar abandonat rapid după un avertisment al Consiliului Concurenţei.
România se situează pe poziţia a treia în Uniunea Europeană (UE) după ponderea angajaţilor cu venituri reduse raportat la media la nivel naţional, de 25,6%, fiind depăşită de Letonia şi Lituania, în timp ce la nivel european indicatorul este de 17%, potrivit unui raport al Eurostat.