Comandantul forţelor americane staţionate în Coreea de Sud a cerut azi Pentagonului rachete şi elicoptere de atac suplimentare, pe fondul ameninţărilor în creştere ale Phenianului faţă de Seul.
În 1839 a avut loc primul meci de baseball din America.
Reprezentativa Ucrainei a învins, în această seară, cu scorul de 2-1 (0-0), selecţionata similară a Suediei, într-un meci disputat la Kiev, în prima etapă a grupei D de la Campionatul European pe care ucrainenii îl găzduiesc alături de Polonia.
Premierul Victor Ponta a declarat, la Realitatea TV, că deşi Emil Boc a câştigat alegerile pentru Primăria Clujului, Executivul nu va face niciun fel de discriminare în ceea ce priveşte participarea şi organizarea şedinţelor de Guvern, întrucât acesta "are respect pentru toţi cetăţenii care votează".
Echipele naţionale ale Franţei şi Angliei au terminat la egalitate, la Doneţk, scor 1-1 (1-1), în primul meci al grupei D de la Campionatul European din Ucraina şi Polonia.
Antrenorul de portari Ion Manu şi secundul Iulian Mihăescu, colaboratorii obişnuiţi ai principalului echipei CFR Cluj, Ioan Andone, au semnat, astăzi, contracte valabile pentru trei sezoane cu gruparea ardeleană, au declarat, pentru MEDIAFAX, apropiaţi ai tehnicienilor.
Premierul Victor Ponta a declarat că vor fi organizate şedinţe de guvern în mai multe oraşe mari din ţară, inclusiv la Cluj-Napoca, motivând că Executivul nu este "duşmanul" oraşelor care nu au votat pentru un candidat al USL.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, la finalul şedinţei USL, că formaţiunea a obţinut rezultate mai bune la alegerile locale decât se aşteptau liderii Uniunii, şi fiecare partid în parte a obţinut cele mai bune rezultate din istoria sa.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, răspunzând unei întrebări, că nu crede că pe şeful statului, Traian Băsescu, îl va "feri Dumnezeu", argumentând că acesta îşi va termina mandatul.