Lemon Bucket Orkestra este o formaţie canadiană care concertează în România până la 30 mai. Când avionul care urma să decoleze din Toronto spre Frankfurt pentru a ajunge apoi în Bucureşti a avut întârziere, membrii formaţiei şi-au scos instrumente şi au început să le cânte pasagerilor.
Guvernul va analiza posibilitatea introducerii, începând cu anul viitor, a unei taxe de solidaritate în cazul bugetarilor cu venituri excesive care, de exemplu, depăşesc flagrant salarii sau pensii de 10.000 lei, a declarat, joi seara, premierul Victor Ponta.
Câştigătorul Românii au talent, mentalistul Cristian Gog, a venit la Happy Hour să povestească experienţa de după câştigarea concursului şi a celor 120.000 de euro. „Pe mine nu mă interesează ce scrie în presă despre mine, soţia este puţin mai afectată, dar îi spun să nu pună la suflet. Cred că o persoană despre care nu se scrie şi care nu e contestată nu e importantă”, a declarat Cristian Gog, la începutul emisiunii.
Premierul Victor Ponta va merge, mâine, la Ministerul Educaţiei, pentru a avea cu ministrul interimar Liviu Pop o discuţie legată de organizarea examenului de Bacalaureat din acest an.
Constantin Cerbulescu a demisionat din postul de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), atribuţiile de conducere fiind preluate temporar de vicepreşedintele Rodica Mioara Toth, în baza unei decizii semnate de premierul Victor Ponta.
Reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) au fost felicitaţi, astăzi, de ambasadorului Spaniei la Bucureşti, Estanislao de Grandes Pascual, pentru modul profesionist în care forțele de ordine din Capitală au gestionat finala Europa League 2012, desfășurată la București.
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) vrea ca taxele de proprietate industrială pentru invenţii şi mărci să fie menţinute până în 2014 la nivelul din 2006 şi să amâne astfel o majorare de 20% aplicată însă de la începutul anului.
Consiliul de Administraţie al Poştei Române va discuta, mâine, un plan de restructurare pentru evitarea falimentului, care prevede o nouă organigramă, destituirea a 100 de directori şi 1.068 de salariaţi TESA, a declarat ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, întrebat despre acuzaţii ale opoziţiei potrivit cărora Dan Voiculescu ar coordona de fapt Ministerul Agriculturii, că acestea reprezintă "o propagandă" şi că el a fost şi este un om integru.