Companiile de asigurări Generali Asigurări şi Ardaf vor fuziona, au anunţat astăzi reprezentanţii Generali Group.
Cunoscuta scriitoare franceză Rachel Hausfater se întâlneşte cu clujenii, în cadrul unui eveniment organizat de Centrul Cultural Francez.
Studenţii la jurnalism sau fotografie, dar şi cei pasionaţi de fotografie, îşi pot prezenta cele mai reuşite instantanee la Atelierul de Reportaj, susţinut luni seara la cafeneaua Insomnia de Asociaţia Profesioniştilor din Presa Clujeană.
Supervizarea contractelor de lucrări pentru Sistemul integrat de management al deşeurilor din Judeţul Cluj a suscitat interesul a patru asocieri şi a unei firme private, care însă a fost descalificată. Ofertele au putut fi depuse până ieri.
Trei consorţii s-au arătat interesate de asistenţa tehnică în cadrul proiectului de management al deşeurilor din Cluj, până la data limită de depunere a ofertelor, 15 februarie.
Două sesiuni gratuite de informare şi instruire vor fi organizate la Cluj de Comisia Fulbright din Bucureşti pe tema accesului studenţilor români la sistemul de învăţământ din Statele Unite.