Pentru gestionarea efectelor produse din cauza precipitaţiilor abundente, la nivel naţional au fost implicaţi pompieri, poliţişti, jandarmi, dar şi autorităţile locale din zonele afectate.
Antrenorii de la Universitatea Cluj şi Rapid Bucureşti au câştigat titlul cu Rapid, în anul 1999. Antrenor la Rapid era la acea vreme chiar selecţionerul actual al Naţionalei, Mircea Lucescu.
Administraţia comunei clujene Tureni a postat un anunţ pe pagina de Facebook în care le răspunde cetăţenilor care este motivul pentru care anul acesta Sărbătorile comunităţii locale "Fiii Satului", respectiv "Sărbătoarea Buciu" nu vor avea loc.
Deşi echipa antrenată de Dan Petrescu a condus cu 2-0 în duelul primelor două clasate din sezonul trecut, scorul final a fost 2-2, iar CFR Cluj a obţinut in singur punct în derby-ul de pe teren propriu cu FCSB.
FBI investighează o „posibilă tentativă de asasinat” împotriva lui Donald Trump, care se afla duminică la un club de golf din West Palm Beach.
"Feroviarii" au condus cu 2-0 în duelul primelor două clasate din sezonul trecut, însă scorul final a fost 2-2.
Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de luni, 16 septembrie 2024.
A nins pe Transalpina, iar stratul de zăpadă depus ajunge la aproape 5 centimetri pe sectorul Dengherul – Cărbunele, unde este și ceață, au anunțat, în urmă cu scurt timp, salvamontiștii.
Patru mașini au fost implicate, duminică, într-un accident rutier în localitatea clujeană Răscruci.