Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care vizează combaterea ambroziei, potrivit căruia cei care nu iau măsurile necesare pentru a evita instalarea şi răspândirea acestei plante vor fi amendaţi.
ProSport a anunţat, înainte de Australian Open, că eleva lui Darren Cahill s-a înţeles cu gigantul Nike, dar negocierile s-au prelungit.
Angajatorii din patru sectoarele care măresc cu cel puţin 20% salariile brute ale acestor angajaţi vor reţine la sursă şi vor evidenţia în Formularul 112 cheltuielile cu CASS.
Fost căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase nu se va afla în sala din Cluj-Napoca la meciul cu Canada.
Două panouri antivaccinare au fost amplasate pe Drumul Naţional nr. 1, între Predeal şi Braşov, pe Valea Timişului, una dintre cele mai circulate şosele din România.
Fostul preşedinte Traian Băsescu cere suspendarea "revoluţiei fiscale" ca urmare a efectelor negative pe care le constată şi îi recomandă lui Liviu Dragnea să o oprească pe Lia Olguţa Vasilescu de la "revoluţia pensiilor".
Parlamentul se reuneşte miercuri într-o şedinţă de plen comună, pe ordinea de zi fiind înscrisă şi propunerea de înfiinţare unei comisii de anchetă privind votul din 12 iunie 2017 din Parlament – moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.
Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege potrivit căruia şoferii care circulă fără rovinietă nu vor putea fi sancţionaţi în intervalul cuprins de la data săvârşirii contravenţiei şi până la data comunicării acesteia.
Preşedintele Klaus Iohannis se află într-o vizită privată în Germania şi Spania, între 3-10 februarie, potrivit unui răspuns al Admnistraţiei Prezidenţiale, după ce o româncă stabilită în Tenerife anunţa pe Facebook hotelul la care stă şeful statului.