Următoarea rundă de negocieri oficiale în formatul 5+2 pe tema crizei transnistrene va avea loc pe 5 şi 6 iunie, la Viena, a anunţat marţi, la Tiraspol, reprezentantul special al OSCE pentru procesul de soluţionare transnistreană, ambasadorul Radojko Bogojevici, citat de agenţia Novosti PMR.
Fostul premier italian Silvio Berlusconi a avertizat marţi că moneda euro ar putea dispărea, dacă Uniunea Europeană nu va fi supusă unei reforme radicale.
Mai multe secţii de vot din sate ale judeţului Cluj vor funcţiona, la alegerile europarlamentare de duminică, în case particulare, spaţii comerciale sau foste CAP-uri, pentru că autorităţile locale nu au găsit alte spaţii disponibile.
România făcut progrese reale în consolidarea statului de drept şi în tragerea la răspundere a demnitarilor, dar mai sunt lucruri de făcut, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele SUA, Joe Biden, subliniind că Washingtonul va ajuta Bucureştiul să rămână "pe drumul cel bun".
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, afirmă că tratează ca un compliment faptul că preşedintele Traian Băsescu se teme de el ca posibil viitor preşedinte al ţării, transmiţându-i însă: "De ce îţi este frică nu scapi!".
Doi din trei români sunt îndatoraţi, în jumătate din cazuri sumele datorate depăşind 5.000 de lei, potrivit unui studiu realizat la solicitarea firmei Kruk România, specializată în recuperarea de creanţe.
Cantităţile de precipitaţii vor fi, săptămâna aceasta, reduse şi punctuale şi nu vor contribui semnificativ la debitul râurilor, dar pe 27 mai vor reveni ploile mai însemnate, inclusiv în bazinul Dunării, unde debitul maxim la intrarea în ţară este aşteptat pe 25 mai, a anunţat conducerea ANM.
Simona Halep ocupă locul 4 în ierahia jucătoarelor profesioniste de tenis, dat publicităţii luni, doar americanca Serena Williams, chinezoaica Na Li şi poloneza Agnieszka Radwanska fiind mai bine clasate ca sportiva româncă.
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, duminică, la Iaşi, cu membri din conducerea Universităţii private "Petre Andrei", cu care a discutat despre sistemul de învăţământ superior şi despre Legea educaţiei, el apreciind că fără aceasta din urmă "nu am fi avut învăţământ de performanţă".