Preşedintele PC Daniel Constantin a declarat, miercuri, că tensiunile din USL sunt regretabile, urmare a unor lucruri acumulate în timp, că întotdeauna PC a ţinut rolul de echilibru în Uniune şi nu ştie dacă mai poate să facă acest lucru având în vedere "faza la care s-a ajuns în acest moment".
Hărţile de hazard la inundaţii pentru cele 11 bazine hidrografice din România au fost elaborate, prin scanarea a peste 20.000 km de cursuri de apă, de Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), în aproximativ doi ani, cu o finanţare europeană de 40 de milioane de euro.
Numărul jurnaliştilor ucişi în timp ce îşi exercitau meseria este în "uşoară scădere" în 2013 faţă de 2012, însă s-a înregistrat o creştere "importantă" a cazurilor ziariştilor răpiţi, potrivit unui raport dat publicităţii de organizaţia Reporters sans Frontières (RSF), citat de AFP.
Balanţa comercială cu produse agroalimentare a României a înregistrat în primele nouă luni un excedent de 3,2 milioane euro, comparativ cu un deficit de 494 milioane euro în aceeaşi perioadă din anul 2012, a anunţat miercuri Ministerul Agriculturii.
Circa 42% dintre români nu au utilizat niciodată internetul, dublu faţă de nivelul din Uniunea Europeanã, iar serviciile online ale autorităţilor sunt accesate de numai 5% din populaţia României, comparativ cu o medie de 41% în UE, potrivit datelor Eurostat, institutul de statisticã al CE.
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a declarat că îşi menţine decizia ca Guvernul să adopte, miercuri, o ordonanţă de urgenţă care să permită Birourilor Reunite ale Parlamentului să numească o conducere interimară la TVR, arătând că nu există o altă soluţie.
Calitatea activelor din sectorul bancar românesc va continua să se deterioreze în prima parte a anului viitor, fiind necesare provizioane suplimentare care vor afecta ratele de adecvare a capitalului, iar profitabilitatea băncilor se va menţine la un nivel slab în 2014, potrivit unui raport Fitch.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, la RFI, că social-democraţii dezavuează atitudinea liderului PNL, Crin Antonescu, de "a spăla rufele în public", el spunând că partenerii de alianţă nu se pot certa după un an şi să-şi ia jucăriile şi să plece.
Cea mai "fierbinte" maşină din Europa este Dacia, scrie NewYork Times (NYT), iar analiştii citaţi de publicaţie spun că marca românească are monopol pe piaţa europeană a automobilelor low-cost, poziţie asigurată pentru următorii 3-5 ani având în vedere că rivalii Renault nu ştiu cum să reacţioneze.