Aproape 12.000 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Braşov, Prahova, Iaşi, Arad, Argeş şi Satu Mare, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Rata şomajului a fost în octombrie de 7,3 la sută, la acelaşi nivel cu cel din luna anterioară, dar în creştere cu 0,5 puncte procentuale faţă de septembrie 2012, fiind înregistraţi 736.000 de şomeri, informează, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS).
Constructorul auto american Ford a decis să oprească temporar producţia la fabrica din Craiova şi în decembrie, urmând ca angajaţii se reia lucrul în 6 ianuarie, la secţia de motoare, respectiv în 8 ianuarie pentru asamblarea B-Max.
Republica Moldova şi Georgia, reprezentate de premierul Iurie Leancă şi, respectiv, preşedintele Ghiorghi Margvelaşvili, au parafat, vineri, la Vilnius Acordurile de Asociere cu UE.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, după Summit-ul de la Vilnius, că "UE a trecut Prutul", el menţionând însă că "drumul este lung pentru Republica Moldova" către Uniunea Europeană.
Numărul locurilor de muncă vacante a crescut în trimestrul al treilea cu 2.900, la 33.000, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut este mai mare cu 6.500, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS).
Linia de credit de 10 miliarde dolari este pusă la dispoziţia de China firmelor private din Europa Centrală şi de Est care "se mişcă foarte repede" cu depunerea de proiecte, acestea urmând astfel să beneficieze de finanţare cu garanţia statului chinez şi dobândă foarte mică, afirmă premierul Ponta.
Liderii europeni nu au reuşit joi seară să convingă Ucraina să semneze un acord de asociere istoric cu UE, la finalul unei noi zi de negocieri, relatează AFP.
Premierul Victor Ponta susţine că preţul benzinei nu va creşte în urma creşterii accizei la carburanţi, deoarece preţul combustibilului va scădea semnificativ pe bursele mondiale, iar Guvernul va discuta şi alte "posibilităţi fiscale" cu producătorii, astfel încât să fie atenuat orice impact.