Atacantul Ciprian Marica a declarat, luni, la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă, că echipa naţională a României trebuie să marcheze cât mai multe goluri în partidele cu Andorra şi Estonia şi apoi să ţină pumnii selecţionatei Olandei să nu piardă în meciurile cu Ungaria şi Turcia.
Lungmetrajul "Poziţia copilului", de Călin Peter Netzer, a fost inclus printre cele 76 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin care va fi decernat în 2014, a anunţat, luni, Academia de film americană, citată de Indie Wire.
Sumele aferente amenzilor percepute pentru contravenţii rutiere vor fi vărsate într-un cont unic deschis la Trezorerie, din care vor fi transferate ulterior către primării şi care va fi verificat de către Poliţie, permisul de conducere urmând să fie suspendat dacă amenda nu este achitată în 30 zile.
Echipa feminină de tenis de masă a României a rămas cu medaliile de argint după ce a pierdut finala Campionatului European de la Schwechat (Austria), fiind învinsă, luni, cu scorul de 3-1, de reprezentativa similară a Germaniei.
Preşedintele României a criticat în termeni extrem de categorici proiectul de ordonanţă
de urgenţă privind insolvenţa: „este extrem de periculoasă pentru audiovizual".
O parte dintre voturile de la referendumul din iulie 2012 privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu au fost falsificate în curtea casei unui membru al secţiei de votare din comuna Bragadiru - Teleorman, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupţie.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că orice om care priveşte la modul în care se desfăşoară procesul de privatizare a CFR Marfă poate considera ca mai devreme sau mai târziu acesta va face obiectul unei anchete.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că premierul a încălcat pactul de coabitare pe politică externă, justiţie şi stat de drept, adăugând că a decis declanşarea, marţi, a unor consultări tehnice, prevăzute în acord, în legătură cu aceste domenii.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că este "o greşeală" menţinerea lui Liviu Dragnea în Guvern, el apreciind că USL nu mai simte nicio responsabilitate pentru un raport MCV bun, politicul fiind "o frînă în calea evoluţiei României spre Schengen".