Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Petru Lificiu, va fi eliberat din funcţie, a anunţat, astăzi, premierul Victor Ponta, care s-a declarat deranjat de declaraţiile acestuia privind creşterea cu 5% a preţului electricităţii, acuzându-l de aroganţă.
Clasele vor putea avea, din anul şcolar 2012-2013, mai mult de 25 de elevi, în situaţii excepţionale şi numai cu aprobarea inspectoratului şcolar, pe baza unei justificări corespunzătoare, a decis Guvernul, ieri, printr-o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii educaţiei naţionale.
Guvernul va efectua anul viitor noi creşteri de accize atât la motorină, cât şi la ţigarete, ceea ce va conduce la majorări de preţuri, creşteri care cel puţin în cazul tutunului vor continua să fie aplicate şi în următorii ani, relevă un document guvernamental.
1359 - A fost întemeiată Mitropolia Ţării Româneşti, cu sediul la Curtea de Argeş, recunoscută de patriarhul de Constantinopol, CalistI, şi de sinodul său
Aproape două treimi dintre părinţii din mediul rural spun că îşi tratează copiii acasă, fără a-i duce la medic atunci când sunt bolnavi şi doar 41 la sută dintre copiii cu vârste sub doi ani sunt văzuţi de medic, rezultă dintr-un studiu prezentat astăzi de World Vision România.
Zece la sută dintre copiii din mediul rural spun că uneori se culcă flămânzi, iar un sfert declară că sunt obosiţi din cauza faptului că au fost nevoiţi să muncească în gospodărie înainte sau după terminarea programului de şcoală, rezultă dintr-un studiu prezentat astăzi de World Vision România.
Ministerul Educaţiei va organiza în luna august un concurs la nivel naţional pentru ocuparea posturilor de inspector şcolar general, astfel încât în lunile septembrie şi octombrie să fie iniţiat concursul pentru ocuparea posturilor de inspector şcolar adjunct şi de director de unitate şcolară.
Trei planuri ale unor reţele teroriste care încercau eliberarea unor lideri interlopi aflaţi în sistemul de detenţie din România au fost dejucate la timp, a declarat, miercuri, la Vaslui, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Ioan Băla, citat de Mediafax.
Patru din zece copii din mediul rural nu pot parcurge un text de 60 de cuvinte fără greşeli, iar patru la sută dintre ei nu înţeleg ce citesc, în condiţiile în care implicarea lor în activităţile casnice este privită în gospodării ca o formă de educaţie, rezultă dintr-un studiu prezentat astăzi.