Pelerinii din Ungaria care merg cu un tren special la Şumuleu Ciuc au fost întâmpinaţi, ieri, pe peronul Gării Cluj-Napoca, de peste 150 de persoane cu steaguri ale Ungariei şi ale Ţinutului Secuiesc, dar şi cu pogăcele.
Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs azi dimineaţă, la ora 5.30, în Vrancea, la o adâncime de 120 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, aseară, că USL este sigură de victorie la alegerile locale în peste jumătate dintre judeţele ţării, în vreme ce în unele zone, cum ar fi Neamţ, Suceava, Cluj sau Prahova, PDL "încă îşi face de cap ca în codru", ceea ce reprezintă "o problemă" a USL.
2010 - A încetat din viaţă actorul Jean Constantin; "Supravieţuitorul", "Coana Chiriţa", "Nea Mărin miliardarul", "Eu, tu şi Ovidiu", "Toate pânzele sus" (n. 21 august 1928).
Finanţatorul echipei Universitatea Cluj, Florian Walter, a vorbit, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, despre deciziile luate în ultima perioadă.
Pugilistul român Lucian Bute a declarat, după proba cântarului oficial dinaintea partidei cu Carl Froch, că le promite fanilor britanici că nu îşi va ceda centura în meciul de sâmbătă de la Capital FM Arena din Nottingham.
Departamentul de Stat american constată, în raportul pe 2011 privind drepturile omului, că România continuă să aibă probleme cu corupţia funcţionarilor, există cazuri de lipsă de obiectivitate a sistemului judiciar, abuzuri ale agenţilor Poliţiei şi Jandarmeriei, precum şi cu traficul de persoane.
Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, susţine că în prezent analizează situaţia spitalelor închise la 1 aprilie 2011, existând posibilitatea deschiderii unor "centre de sănătate multifuncţionale" sau chiar a redeschiderii, pe cheltuiala autorităţilor locale, a celor care au fost "închise eronat".
Guvernul îşi menţine decizia de a retrage banii primiţi de către primăriile PDL de la Executivul Ungureanu, deoarece jumătate dintre acestea nu înregistrează arierate şi nici nu necesită fonduri de cofinanţare a proiectelor europene, potrivit premierului Victor Ponta.