Jumătate dintre instituţiile de servicii financiare care au regulamente interne pentru combaterea corupţiei au fost nevoite să-şi sancţioneze angajaţii pentru astfel de fapte, potrivit unui raport al Ernst & Young, citat de Bloomberg.
Site-ul postului Digi Sport a anunţat, miercuri, programul şi televizările partidelor din prima etapă a Ligii I, sezonul 2013-2014:
Hotelurile sunt obligate de la jumătatea lunii iunie ca toţi angajaţii din bucătărie, restaurante, baruri şi recepţie să fie calificaţi, iar minim 50% dintre agenţii de turism din agenţii trebuie să aibă atestat în domeniu, a declarat agenţiei MEDIAFAX Răzvan Filipescu, preşedintele ANT.
Tribunalul Bucureşti a admis, miercuri, la solicitarea acţionarilor FC Oţelul Galaţi, cererea de intrare în insolvenţă a societăţii care administrează fosta campioană a României, informează viaţa-libera.ro.
Roberta Anastase, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, a vorbit în actuala legislatură în plen doar la trei şedinţe, Nini Săpunaru a vorbit în două şedinţe, iar Oana Niculescu Mizil, Ludovic Orban şi Theodor Paleologu au luat cuvântul în plen doar când au depus jurământul.
Autorităţile vor introduce noi perioade de valabilitate a rovinietelor pentru autoturisme, de 10 şi 90 de zile, pe lângă cele disponibile în prezent, al căror preţ rămâne nemodificat, şi vor stabili noi tarife, dintre care unele mai mari decât cele actuale, pentru celelalte categorii de vehicule.
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri, că intenţionează să rămână la conducerea LPF încă patru sau opt ani, actualul său mandat urmând să se încheie la începutul anului 2014.
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, susţine că "Guvernul Ponta a dat un tun administraţiilor locale, naţionalizând nişte sume de bani din taxele de timbru judiciar", municipalitatea urmând să înregistreze un minus de un milion de euro la buget în 2014.
Preşedintele PPMT, Toro T. Tibor, a anunţat, miercuri, că partidul va începe o campanie de strângere de semnături pentru a convinge Guvernul să modifice proiectul de lege a regionalizării, astfel încât Ţinutul Secuiesc să devină o regiune administrativă cu statut special.
Recomandări: