Autostrada completă între Sibiu şi Cluj Napoca, amenințată de lipsa de asfalt

Autostrada completă între Sibiu şi Cluj Napoca, amenințată de lipsa de asfalt

Până la sfârşitul anului ar urma să circulăm pe autostradă completă între Sibiu şi Cluj Napoca odată cu deschiderea circulaţiei pe lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeş – Turda. 

Cel puţin aşa au anunţat responsabilii din transporturi, întrebaţi despre situaţia lotului de autostradă cu o lungime de 25 de kilometri dintre Alba Iulia Nord şi Teiuş unde lucrează constructorul Aktor din Grecia.

Cele mai noi imagini din dronă publicate sâmbătă de utilizatorul Radu Ignat arată că, în continuare, pe cel mai lung tronson de autostradă în execuţie din România mai sunt zone unde se lucrează la terasamente şi pasaje (n.r pasajul Teiuş peste magistrala de cale faerată), dar şi segmente pe care nu s-a turnat nici măcar primul strat de asfalt din cele trei necesare, scrie g4media.ro

Stadiul fizic al proiectului este 85%, iar cel financiar 75%. De altfel, potrivit surselor Economedia, capacitatea antreprenorului de a produce cantitatea zilnică de asfalt pentru aşternerea îmbrăcăminţii rutiere rămâne principala problemă pe şantier.

Comenteaza