Banca Transilvania a făcut 70 de angajări pe lună în pandemie

Banca Transilvania a făcut 70 de angajări pe lună în pandemie

Banca Transilvania (BT) Cluj a avut acelaşi ritm de angajări în martie – mai ca în perioada similară a anului trecut, cu aproape 70 de posturi noi pe lună în întreaga ţară.

“Continuarea recrutărilor la BT a fost un mod de a susţine clienţii, volumul de activitate şi creşterea băncii, precum şi de a contribui la piaţa muncii şi economia românească inclusiv pe perioada pandemiei”, a transmis conducerea BT.

Angajările din perioada martie – mai au continuat atât pentru sucursale şi agenţii, cât şi pentru sediul central, în special pentru echipele de IT & digital, operaţiuni, vânzări retail şi call center. Acest lucru a fost facilitat de experienţa echipei de recrutare a băncii în ceea ce priveşte interviurile online, la distanţă. Media de vârstă a noilor angajaţi BT este de 31 de ani.

“Cu toate provocările contextului generat de pandemie, la BT am rămas unul dintre cei mai activi şi aspiraţionali angajatori. Ritmul angajărilor din perioada martie – mai a fost similar cu cel din 2019 şi confirmă profilul de angajator preferat şi stabil, dar şi că oamenii, economia şi companiile merg înainte”, afirmă Nevenca Doca, director executiv senior resurse umane al BT.

Grupul financiar BT are aproape 10.000 de persoane în echipă, media de vârstă fiind de 37 de ani. Pentru 1.700 dintre angajaţi, Banca Transilvania este primul loc de muncă.

Comenteaza