Buletinele se vor emite și electronic la Cluj, din 2 august. Care este procedura

Buletinele se vor emite și electronic la Cluj, din 2 august. Care este procedura
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor (DJEP) Cluj va operaționaliza, începând cu data de 2 august 2022, activitatea de emitere a cărții electronice de identitate (CEI).

„Suntem încântați că am reușit să extindem acest proiect pilot și la nivelul entității noastre care se ocupă cu evidența persoanelor de pe teritoriul întregului județ. Invităm așadar toți clujenii interesați ca, începând cu data de 2 august, să acceseze pagina web a DJEP Cluj pentru a se putea programa în acest sens”, a transmis Alin Tișe, liderul CJ Cluj.

Concret, în baza unei programări prealabile, cetățenii vor putea veni la sediul DJEP Cluj din municipiul Cluj-Napoca, strada Aviator Bădescu 7-9, unde își vor putea depune actele pentru emiterea noilor cărți de identitate. Aici, au fost operaționalizate două ghișee de preluare a datelor biometrice, respectiv unul de eliberare a cărții electronice de identitate. 

Amintim faptul că implementarea cărții electronice de identitate este un proiect pilot la nivel național, implementat de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, structură aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza