Campania naţională "Nu-ţi feri privirea!". Câte persoane ar fi infectate cu HIV în România

Campania naţională "Nu-ţi feri privirea!". Câte persoane ar fi infectate cu HIV în România

UNOPA desfăşoară campania naţională "Nu-ţi feri privirea!", pentru informarea şi educarea populaţiei cu privire la infecţia HIV.

Un număr de 17.536 de persoane din România erau infectate cu HIV la data de 30 iunie 2022, iar în primele 6 luni ale anului au fost diagnosticaţi cu HIV/SIDA 264 de pacienţi, conform datelor Compartimentului de Monitorizare al Infecţiei HIV/SIDA de la nivelul Institutului 'Matei Balş', citate într-un comunicat de presă al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).

Dintre noile cazuri, calea de transmitere principală rămâne calea heterosexuală (61%), urmată de sexul neprotejat între bărbaţi care fac sex cu alţi bărbaţi (31%) şi prin consum de droguri injectabile.

În acest context, UNOPA desfăşoară campania naţională "Nu-ţi feri privirea!", pentru informarea şi educarea populaţiei cu privire la infecţia HIV.

Campania se desfăşoară majoritar în mediul online, prin intermediul reţelelor de socializare, unde vor fi transmise videoclipuri şi imagini special create.

Totodată, campania se desfăşoară şi offline, în cadrul comunităţii, cu ajutorul a 11 asociaţii locale de persoane seropozitive din mai multe judeţe, unde se vor realiza informări pe teme legate de prevenire a infecţiei cu HIV în rândul tinerilor şi distribuiri de materiale în stradă.

Vor fi organizate evenimente publice de tip masă rotundă/ dezbatere/ fundă umană, la care vor participa autorităţile locale, presa locală şi voluntari, cu scopul de a aduce în atenţia publică faptul că infecţia HIV nu a dispărut şi că sunt necesare acţiuni concrete în direcţia prevenirii transmiterii, testării, diagnosticării şi tratării în bune condiţii a celor infectaţi.

"Ziua de 1 Decembrie marchează, în fiecare an, lupta împotriva infecţiei HIV şi solidaritatea cu persoanele afectate de HIV/SIDA din întreaga lume. În mod tradiţional, UNOPA realizează, în preajma acestei zile, o campanie naţională de informare cu privire la infecţia HIV, cu ajutorul organizaţiilor membre. Astfel, în acest an continuăm campania naţională "Nu-ţi feri privirea!", o campanie care urmăreşte transmiterea mai multor mesaje de actualitate pentru informarea şi educarea populaţiei cu privire la infecţia HIV", informează comunicatul UNOPA.

Potrivit reprezentanţilor organizaţiei, promovarea testării HIV - disponibilă gratuit în toată ţara prin intermediul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi/sau spitalelor de boli infecţioase - este o cale importantă de prevenire a noilor cazuri, de acces precoce la tratament şi servicii medicale.

"Testarea HIV se poate face şi în laboratoarele de analize private, contra cost, existând totodată şi variante de teste pe care oamenii le pot cumpăra şi le pot administra singuri, acasă, teste bazate pe salivă sau picătură de sânge", susţine UNOPA.

Conform sursei citate, este importantă promovarea căilor de transmitere a HIV şi a comportamentelor fără riscuri de infectare.

"Nedetectabil = Netransmisibil - persoana seropozitivă care are acces la tratament, pe care îl urmează corect şi ca urmare virusul devine nedetectabil în sângele său (este sub limita de detecţie a aparatelor specializate în acest sens), nu mai transmite virusul altei persoane prin contact sexual. Acest mesaj aduce o schimbare majoră în viaţa persoanelor care trăiesc cu HIV şi este important ca populaţia să înţeleagă acest aspect, pentru ca atitudinile stigmatizante şi discriminatorii să dispară. Accesul la tratament şi servicii medicale complexe pentru persoanele care trăiesc cu HIV este în principal o cale de asigurare a unei calităţi crescute a vieţii pentru cei infectaţi, dar şi o cale majoră de prevenire a noilor infecţii, pentru că o persoană bine tratată devine nedetectabilă (HIV este sub limita de detecţie a aparatelor în sângele persoanei) şi nu mai transmite infecţia", subliniază UNOPA. 

Etichete
Comenteaza