Care este starea militarilor implicați în accidentul cu blindate de pe DN1C: cinci victime au fost internate la Spitalul Militar Cluj

Care este starea militarilor implicați în accidentul cu blindate de pe DN1C: cinci victime au fost internate la Spitalul Militar Cluj
| Foto: salajulliber.ro

La Spitalul Militar din Cluj-Napoca au fost internați cinci militari răniți în urma accidentului rutier petrecut joi seara pe DN1C, în județul Sălaj, în care au fost implicate trei transportoare blindate Piranha 5 aparținând Armatei Române.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Potrivit reprezentanților unității medicale, toți pacienții au fost supuși evaluărilor medicale necesare și primesc îngrijiri de specialitate. Medicii precizează că starea lor este una stabilă și că, în acest moment, nu există cazuri care să ridice probleme de viață.

Spitalul a confirmat că militarii au fost monitorizați atent încă de la internare și că nu prezintă leziuni critice, fiind în continuare sub supraveghere medicală.

Accidentul s-a produs în jurul orei 20:30, la ieșirea din localitatea Bizușa-Băi, pe ruta Dej–Baia Mare. Din primele date, cele trei transportoare blindate aflate în coloană ar fi intrat într-o coliziune în lanț, cel mai probabil din cauza nerespectării distanței de siguranță între vehicule.

În total, 11 militari au fost răniți în urma impactului. Inițial, zece dintre aceștia au fost duși la Spitalul Județean de Urgență Zalău, iar ulterior cinci au fost transferați la Spitalul Militar Cluj pentru investigații suplimentare și tratament.

La locul accidentului au intervenit echipaje de poliție, pompieri și ambulanță, iar circulația pe DN1C a fost restricționată temporar pentru intervenții și anchetă.

Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili exact modul în care s-a produs accidentul.

CITEȘTE SICarambol între blindate militare aproape de Dej: 11 militari răniți după impactul dintre trei transportoare Piranha 5

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .