Cât costă marile proiecte de mobilitate ale Clujului şi cine le are în gestiune

Cât costă marile proiecte de mobilitate ale Clujului şi cine le are în gestiune

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Cluj-Napoca 2021-2030 se află în consultare publică şi exemplifică proiectele de infrastructură ale Clujului, după  sursa de finanțare şi cine anume le are în gestiune, pe trei scenarii - „Do minimum”, „Do something” și „Do maximum”. 

Scenariul Do minimum investițional are la bază încurajarea deplasărilor efectuate în mod durabil. Acest scenariu poate fi privit ca o opțiune minimalistă pentru a veni în întâmpinarea nevoilor și problemelor identificate la nivelul mobilității. Acest scenariu presupune o serie de investiții în special în infrastructura de deplasare cu bicicleta, pietonal și la nivelul transportului public. În acest scenariu accentul este pus pe conectivitate – legături noi peste Someș și în zona industrială, dezvoltare metrou (secțiunea 1) și coridor Someș pe segmente, prioritizarea transportului public pe coridorul est-vest, intervenții punctuale în cartiere și rețeaua primară de piste pentru biciclete.

Cât costă marile proiecte de mobilitate ale Clujului şi cine le are în gestiune

Scenariul Do something este scenariul în care alături de încurajarea deplasărilor durabile plasează o responsabilitate și în ceea ce privește gestionarea nevoii de mobilitate, dar și în ceea ce privește o intervenție clară asupra îmbunătățirii condițiilor tehnice de desfășurare a transportului fie el public sau privat la nivelul zonei metropolitane. Astfel se folosește capacitatea de circulație existentă a rețelei rutiere, propunându-se ca în zonele de dezvoltare urbană să se prevadă infrastructură de circulații adecvată și suficientă pentru preluarea nevoii de mobilitate. Scenariul mizează pe faptul că se lansează proiectele mari: metroul, centura metropolitană, tren metropolitan și coridorul verde-albastru Someș. Sistemul de transport public local e ancorat într-o rețea de P&R / terminale la: Calea Turzii, Aeroport, Vivo și Baciu.

Cât costă marile proiecte de mobilitate ale Clujului şi cine le are în gestiune

La acest capitol sunt incluse şi proiectele: 

  • Tren metropolitan Gârbău (Nădășel) – Baciu – Cluj-Napoca - Apahida – Jucu – Bonțida - 185.000.000 (euro) - UAT ClujNapoca - Transport public
  • Construcție Magistrala 1 Metrou -secțiunea 1 - 833.000.000 (euro) - UAT ClujNapoca Transport public
  • Revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someșului, modernizarea și extinderea infrastructurii pietonale și cicliste pe malurile râului (Z1, Z2, Z3) - Etapele 1 și 2 - 20.000.000 (euro) - UAT ClujNapoca - Nemotorizat
  • Revitalizarea culoarului Someşului Mic, modernizarea și extinderea infrastructurii pietonale și pentru biciclete pe malurile râului – Etapa 3 (str. Ferdinand - str. Fabricii) - 5.000.000 (euro) UAT ClujNapoca -Nemotorizat
  • Coridor de mobilitate urbană durabilă Someș (etapele 4 str. Fabricii - Aeroport și 5 Parcul Rozelor - Muzeul Apei) - 10.000.000 (euro) -UAT-uri ZMC Nemotorizat

 

Scenariul Do maximum investițional este scenariul în care se adoptă o atitudine pro activă în ceea ce privește întâmpinarea nevoilor de mobilitate curente și viitoare. Acest scenariul conduce la îndeplinirea țintelor propuse și este în acord cu problemele majore identificate la nivel urban, cuprinzând totalitatea proiectelor propuse în cadrul PMUD. Scenariul include toate proiectele din scenariile anterioare și completează cu investiții suplimentare în coridoare de mobilitate urbană, mai ales cele în lungul apelor (Nadăș, Popii, Becaș și Calvariei).

 

Cât costă marile proiecte de mobilitate ale Clujului şi cine le are în gestiune

  • Construcție Magistrala 1 Metrou– Secțiunea 2 și 3 - 776000000 (euro) - UAT ClujNapoca
    Transport public
  • Amenajare coridor de mobilitate urbană durabilă (pietonal și velo) de-a lungul râului Someș între Tarnița – Gilău – Florești – Cluj Napoca – Apahida – Jucu – Bonțida (proiectul va fi împărțit pe tronsoane și va include intervențiile în curs și în curs de pregătire de pe teritoriul municipiului ClujNapoca) - 30.000.000 (Euro) - UAT-uri ZMC Nemotorizat

PMUD poate fi consultat INTEGRAL AICI! 

Etapa consultării publice PMUD are loc în perioada  21 octombrie – 5 noiembrie 2021. Persoanele interesate pot trimite sesizările, observațiile, punctele de vedere la adresa de email: consultarepublica@primariaclujnapoca.ro sau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Moților nr.7 sau la orice primărie de cartier.

Comenteaza