Câți delegați trimite Clujul la Congresul PNL de sâmbătă. Primari și consilieri județeni, absenți din cauza nunților

Câți delegați trimite Clujul la Congresul PNL de sâmbătă. Primari și consilieri județeni, absenți din cauza nunților
| Foto: Facebook.com/pnl.cluj

Partidul Național Liberal își va alege, la sfârșitul acestei săptămâni, președintele pentru următorii ani. Liderii PNL Cluj „joacă” în echipa premierului Cîțu, astfel că emoțiile sunt mari, o eventuală victorie a lui Orban ar agita apele serios în inima Transilvaniei.

Așadar, 180 de delegați trimite Clujul la congresul de la București de sâmbătă. Totuși, pentru mulți liberali clujeni care aveau deja evenimente programate, exemplul cel mai des invocat fiind nunțile, îi vor ține departe de agitația și votul din Capitală.

Absențe numeroase sunt înregistrate chiar în rândul primarilor PNL din județul Cluj

ZIUA de CLUJ l-a contactat pe liderul PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, pentru a afla mai multe detalii despre cum a fost alcătuită lista delegaților ce vor avea de ales între Cîțu și Orban.

„Oamenii au avut posibilitatea să aleagă dacă vor să vină.  I-am sunat pe toți să-i întreb, dar ei au și viață personală. Unii n-au putut să vină, au nunți, botezuri sau alte responsabilități care nu le-au permis să fie prezenți. Toți primarii care au vrut să vină au avut această posibilitate.

Nu sunt dezamăgit de cei care nu pot să ajungă, aceste persoane au nunți, au probleme de familie, de sănătate, este și perioada pandemică. Dacă cineva are o nuntă la o rudă apropiată, este de înțeles. Este importantă și viața politică, dar nu înseamnă că trebuie să ne dezumanizăm doar pentru a merge să dăm un vot”, a afirmat, pentru ZIUA de CLUJ, Daniel Buda.

Potrivit surselor locale, jumătate dintre consilierii județeni nu sunt prezenți pe lista delegaților ce vor facea „deplasarea” în București, din diverse motive. La fel ca în rândul edililor, nunțile sau alte probleme personale sunt mai importante.

„Legat de consilierii județeni, nu știu câți vin sau câți nu vin. Lista de participanți la congres a fost în responsabilitatea șefilor de birouri permanente locale. Probabil și aici sunt câțiva care nu pot să vină. De exemplu, consilierul județean Angela Marchiș a spus că nu poate să vină că are multe nunți. N-am ce reproșa la nimeni”, a explicat Buda.

Tișe, neimplicat în alcătuirea listei cu delegați

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, ne-a declarat că nu s-a implicat în elaborarea listei cu delegații ce vor merge la București. „Nu știu nimic, nu m-am ocupat de asta și nu știu cine sunt delegații. Nu m-am implicat deloc, întrebați la partid, întrebați-l pe domnul Buda, eu n-am văzut lista”, a spus Tișe.

Se pare că relațiile dintre liderul forului administrativ județean și tandemul Emil Boc-Daniel Buda s-au mai deteriorat în ultima vreme, Tișe fiind ultimul dintre liderii PNL Cluj care și-au anunțat susținerea în mod public pentru premierul Florin Cîțu, despre care oricum a declarat că nu îl consideră superior din punct de vedere al experienței sau al performanței politice.

PNL are programat sâmbătă, 25 septembrie, congresul la care va fi ales noul președinte al partidului. La congresul de la complexul Romexpo sunt așteptați 5.000 de delegați din toată țara. „Bătălia” se dă între actualul președinte al liberalilor Ludovic Orban și premierul Florin Cîțu.

Comenteaza