Ce urmează după vânzarea EnergoBit, jucător important în infrastructura electrică: „O tranzacție avantajoasă. E o perioadă bună pentru exit”

Ce urmează după vânzarea EnergoBit, jucător important în infrastructura electrică: „O tranzacție avantajoasă. E o perioadă bună pentru exit”

Cofondatorul EnergoBit Cluj, Ștefan Gadola, a oferit detalii despre modul în care au decurs negocierile cu Grupul Vinci și despre planurile după finalizarea tranzacției.

„Încă nu am vândut, dar o să vindem; mai sunt necesare anumite autorizări, inclusiv cea de la Consiliul Concurenței din România (CCR). Eu știu așa: când sună soția că au intrat banii, atunci e vândut. Este ca la fotbal – până nu vezi că au intrat banii, degeaba a semnat jucătorul”, a declarat Gadola, potrivit transilvaniabusiness.ro. 

El a precizat că, după această tranzacție, intenționează să intre la pensie, deși va continua să se implice în alte proiecte personale. 

„Băieții mei au afacerile lor, îi ajut, dar nu mă bag. Din domeniul energetic voi ieși, mi se pare că este destul de când sunt implicat în această piață”. 

Despre negocierile cu Grupul Vinci, Gadola spune că acestea nu au fost complicate, mai ales că oferta de cumpărare a venit din partea francezilor. 

„Noi, cofondatorii EnergoBit, nu eram neapărat dornici să ne vindem afacerea. Este o tranzacție avantajoasă pentru noi, altfel trebuia să mai lucrăm mult până să obținem banii aceștia. Consider că este o perioadă bună pentru acest exit; EnergoBit are multe proiecte în domeniul energetic”, a mai explicat Gadola. 

Florin Pop rămâne manager

Conducerea CCR a anunțat că analizează tranzacția prin care Vinci Energies intenționează să preia EnergoBit, ELM Electromontaj Cluj și EnergoBit Control Systems. 

„În conformitate cu prevederile legii concurenţei, această tranzacție trebuie autorizată de CCR, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, a anunțat conducerea CCR. 

Acționarii EnergoBit au semnat un acord de integrare în conglomeratul francez Vinci Energies, care are afaceri anuale de 71 miliarde €. Compania franceză, lider global în servicii energetice și tehnologia informației, își propune să cumpere grupul clujean ca parte a extinderii strategice în Europa Centrală și de Est.

Grupul EnergoBit include trei companii: EnergoBit, EnergoBit Control Systems și ELM Electromontaj Cluj, care împreună au înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 100 milioane de euro în 2024. Grupul are 825 de angajați, dintre care 270 de ingineri cu expertiză tehnică în sectorul energetic.

Tranzacția va permite extinderea în România a brandului Omexom, marcă internațională a Vinci Energies specializată în infrastructuri pentru energie electrică. Florin Pop, CEO al EnergoBit, și echipa actuală de management își vor păstra rolurile, iar fondatorii vor rămâne în poziții de conducere pentru a asigura o tranziție eficientă.

La a doua vânzare

EnergoBit a mai trecut printr-o tranzacție majoră în 2012, când fondatorii au cedat 53% din acțiuni consorțiului format din fondul de investiții Innova Capital (Polonia) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Din cauza rezultatelor slabe cu noul acționariat, în 2017 fondatorii au injectat capital în grup, ajustând participațiile astfel încât Innova și BERD să dețină 25%.

În 2022, fondatorii au răscumpărat restul acțiunilor și controlează EnergoBit în totalitate. Pe lângă implicarea în sectorul energetic, Ștefan Gadola activează și în domeniul HoReCa – deține restaurantul Carrousel by Chios din Cluj-Napoca – și în fotbal, fiind fost administrator al clubului CFR 1907 Cluj. De asemenea, este consul onorific al Kazahstanului la Cluj.

Unul dintre fiii săi, Sorin Gadola, a fost cofondator al Festivalului Untold și deține 90% din societatea Transilvania Healing Med, cu afaceri de 10,6 milioane lei în 2024 și profit net de 1,2 milioane lei. Celălalt fiu, Raul Gadola, administrează mai multe societăți imobiliare și de construcții, cea mai importantă fiind Sophia Business Capital, cu afaceri de 86 milioane lei și profit de 13,8 milioane lei.

Valoarea de piață a EnergoBit este estimată între 80 și 150 milioane €, suma finală putând include o primă strategică de până la 40%. În prezent, EnergoBit SA este controlată de Imobilis Invest, deținută în proporții egale (33,3%) de Greencore Holdco – familia Peter, Setcrest Invest – familia Gadola și Sinergy Capital – familia Socea.

Comenteaza