CFR Cluj riscă din nou depunctarea. Iuliu Mureșan îndeamnă la calm

CFR Cluj riscă din nou depunctarea. Iuliu Mureșan îndeamnă la calm

Clubul din Gruia are de achitat până la finalul lunii martie o datorie către un impresar.

În perioada de mercato din iarnă, CFR Cluj a renunțat la Louis Munteanu, Lindon Emerllahu și Otto Hindrich, în schimbul unor sume importante, iar situația financiară a clubului părea că se îmbunătățește.

Totuși, noi datorii apar în fiecare lună, iar conducerea caută soluții să le onoreze. Așa se întâmplă și cu suma de aproximativ 70.000 de euro pe care CFR Cluj o datorează impresarului Lucian Marinescu.

"Mai avem câteva zile la dispoziție și sperăm să rezolvăm. Deocamdată nu sunt motive de îngrijorare. Poate vom ajunge la o înțelegere ori există și alte variante", a transmis Iuliu Mureșan, președintele din Gruia, conform Fanatik.

Comisia de Disciplină din cadrul FRF a informat deja CFR Cluj că dacă banii nu vor fi virați până la sfârșitul lunii, echipa riscă depunctarea.

Comenteaza