Cluj: Bărbat în stare GRAVĂ după ce a căzut de la etaj

Cluj: Bărbat în stare GRAVĂ după ce a căzut de la etaj

Mai multe echipaje au intervenit, vineri, pentru pentru a acorda ajutor medical unui bărbat care a căzut de la înălțime.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit cu o autospecială, un echipaj SMURD și o motocicletă SMURD pentru a acorda asistență medicală de urgență unui bărbat care a suferit mai multe traumatisme grave, în urma căderii de la înălțime lângă un imobil situat pe str 1 Mai din localitatea Sânicoară.

Potrivit ISU Cluj, în momentul sosirii salvatorilor la fața locului bărbatul prezenta mai multe traumatisme grave și era în stare de inconștiență.

"Imediat au fost aplicate manevre de resuscitare, care, după mai bine de 40 de minute, au readus semnalele vitale ale bărbatului de aproximativ 40 de ani".

Bărbatul a fost preluat de către ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Comenteaza